Home LifestyleLocul din Europa care a fost invadat de găini. Autoritățile nu le pot captura, iar în parcuri e un adevărat haos

Locul din Europa care a fost invadat de găini. Autoritățile nu le pot captura, iar în parcuri e un adevărat haos

Un loc spectaculos din Europa a fost invadat de găini. Nimeni, nici măcar autoritățile, nu reușesc să captureze păsările ori să împiedice reproducerea acestora. Ce spun autoritățile și cum s-a întâmplat totul?

Torrevieja, invadat de găini

În orașul Torrevieja, Alicante, predomină haosul pe străzi. Păsările au pus stăpânire pe toate parcurile, dar și pe spațiile verzi. Astfel, turiștii care ajung aici, dar și locuitorii, sunt șocați de întreaga imagine de ansamblu.

Presa locală scrie că ar fi vorba despre mai bine de 700 de găini care circulă libere pe străzi și prin parcuri. Chiar și așa, Consiliul Local a transmis că acestea „nu reprezintă un pericol sau o invazie”, relatează El Pais.

Cum a început totul

Situația nu e neapărat una veche, însă în ultimii 10 ani lucrurile au tot evoluat. În 2014, un stol de păsări a apărut la sensul giratoriu din Parcul Las Naciones, potrivit ziarului local Información.

La acel moment situația nu era îngrijorătoare. Erau doar vreo 40 de păsări, care, spun autoritățile, ar fi fost abandonate de o persoană iresponsabilă. Oamenii le-au hrănit între timp și se pare că toate condițiile favorabile le-au priit păsărilor.

Astfel, zece ani mai târziu, populația de găini a ajuns la peste 700 de exemplare. Găinile s-au tot mutat, iar acum trăiesc în Parcul La Estación, Piața Islas Canarias, pe un teren abandonat, dar și în împrejurimile unui complex rezidențial.

Cât de gravă este situația

Dacă pentru multe persoane poate părea amuzant că orașul a fost invadat de găini, iată că lucrurile sunt cu mult mai grave. În primul rând siguranța rutieră este în pericol, având în vedere că unele găini ies și în stradă.

De asemenea, pe rețelele de socializare circulă numeroase videoclipuri și imagini unde pot fi observați pui, cocoși, dar și găini lângă bănci sau traversând străzile orașului.

„Conduci pe drum și apar dintr-odată”, spune Inma, o locuitoare din Torrevieja. Iar unele păsări au ajuns să provoace și mici incidente rutiere în unele zone din oraș. Sunt oameni care s-au obișnuit cu ele, în timp ce alții critică dur situația.

„Sunt mulți oameni care le găsesc amuzante, iar copiii se bucură să le vadă. În plus, mănâncă insecte, deci fac și un bine în sensul ăsta”, spune Félix, un alt locuitor din zonă.

Ce soluții au găsit autoritățile

Autoritățile sunt conștiente de faptul că odată invadat de găini, Torrevieja nu mai oferă un mediu atât de sigur. În primul rând se vorbește despre riscurile pentru sănătate și siguranța rutieră.

Și tocmai din acest motiv, consiliul local avea în plan să angajeze la începutul anului o firmă care să rezolve problema. Aceasta s-a retras însă ulterior, în contextul în care păsările trebuie capturate vii, iar mai apoi duse în sanctuar, conform Legii pentru Protecția Animalelor. Astfel, situația rămâne una incertă.

Sursa

Citește și ...

Lasă un comentariu