Laura Cosoi a pozat provocator la 7 luni după ce a născut a doua oară. Cât de bine arată vedeta! „Mi-a fost foarte dor”

Actrița Laura Cosoi a acceptat provocarea de a poza provocator, la 7 luni de la naștere, și a intrat în pielea unei veritabile ”femme fatale”, sub bagheta lui Adrian Perjovschi, hairstylistul specializat în transformări radicale de look. Rezultatul a fost spectaculos, iar actrița, mai sexy ca niciodată.

Laura Cosoi a intrat cu naturalețe și firesc în
rolul de femeie fatală, de care recunoaște că i-a fost teribil de dor. Vedeta
este mama a două fetițe și s-a refăcut perfect după cele două nașteri.

„A fost o întâlnire de care m-am bucurat atât cu look-ul, cât și cu sufletul. Mi-a fost foarte dor de oamenii din echipa Jovsky Studio pe care îi admir și care îmi sunt buni prieteni de foarte mult timp.

Mi-a fost dor de un proiect foto atât de frumos și mi-a fost dor de mine într-o ipostază atât de senzuală.

Recunosc că, în perioada de maternitate, am făcut foarte puține lucruri pentru mine, așa cum era și firesc, iar propunerea lui Adrian Perjovschi a fost că o evadare într-o lume frumoasă și lipsită de griji”, a povestit Laura Cosoi, care a cucerit pe toată lumea prezentă la transformare cu magnetismul ei.  

„Laura este definiția femeii fatale, este extrem de feminină și de sexy, iar în ultimul timp, ea și-a ținut ascunse natural aceste calități sub haina de mamă a două fetițe.

Cu această transformare ne-am dorit să punem în valoare, sub cea mai tare lumină, calitățile ei provocatoare. A fost un drum superpalpitant, cu o superechipă”, a declarat Adrian Perjovschi.