Iulia Vântur are un real succes în India, acolo unde și-a demonstrat talentele vocale și actoricești. Totodată, ea s-a remarcat și prin prima relației cu Salman Khan, de care toată lumea știe. Recent, ambii au participat la un eveniment important, dar ceva a atras atenția publicului.
Iulia Vântur și Salman Khan au surprins pe toată lumea
Iulia Vântur nu mai are nevoie de nicio prezentare. A avut o carieră de succes în România, apoi și-a încercat norocul foarte departe de casă. Vedeta a dat lovitura în India, acolo unde s-a făcut remarcată datorită talentului său actoricesc, dar și vocii deosebite.
Acum, numele ei este asociat cu unele dintre cele mai mari celebrități de la Bollywood, în special cu al lui Salman Khan, cu care are o relație discretă de aproximativ un deceniu. Deși nu sunt adepții dovezilor publice de afecțiune, publicul știe că formează un cuplu.
Astfel că, recent, au luat pe toată lumea prin surprindere la un eveniment important. Ambii au participat, iar momentul sosirii lor la locația cu pricina a fost filmat și s-a răspândit în mediul online.
Din imagini se înțelege cu Iulia Vântur și Salman Khan au venit separați. Reacțiile internauților nu au întârziat să apară. Oamenii s-au întrebat de ce cuplul nu a pășit împreună pe covorul roșu.
„Au venit separați”, a intrebat cineva la videoclipul cu Iulia Vântur și Salman Khan publicat pe TikTok. Românca a strălucit într-un costum specific Indiei, auriu, care i-a pus frumusețea în evidență.
S-a zvonit că ar fi însărcinată
Recent, au apărut zvonuri conform cărora ar fi însărcinată, astfel că Iulia Vântur a luat decizia de a intra în direct, în emisiunea lui Cătălin Măruță, pentru a lămuri misterul. Vedeta a dat vina pe o rochie și a explicat că nu urmează să devină mamă.
„Știi, dintr-o dată am început să primesc multe mesaje din România și mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat din moment ce lumea îmi trimitea mesaje. Eram la filmare, târziu noaptea am aflat care era evenimentul.
Din câte știu eu, nu sunt însărcinată. Să dăm vina pe rochia? Aveam faldurile alea pe rochie. A fost o poziție mai neobișnuită care a atras atenția, din câte știu nu sunt însărcinată, nu am fost la niciun control, din câte știu eu. Nu, glumesc, nu cred că sunt însărcinată, așa că nu vă impacientați”, a declarat Iulia Vântur la Pro TV.