Ioana Popescu își anulează nunta din Austria. Cunoscută și drept „Devoratoarea de fotbaliști”, care a descifrat tainele amorului, atât cu ajutorul unor fotbaliști români la modă, cândva, precum Adrian Mutu, sau al altor vedete, de tip Leo de la Strehaia, a decis să apeleze la o formă inedită de protest, după ce a aflat că Austria ne-a barat drumul spre Spațiul Schengen.
Ioana Popescu își anulează nunta din Austria
„Nu mai fac nunta în Austria, cum voiam, acum, de Crăciun! Asta e decizia pe care am luat-o, după ce am aflat măgăria cu povestea legată de Schengen pe care ne-au făcut-o austriecii. Atât pot face eu și am să pun decizia în practică”, a declarat Ioana Popescu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Ioana Popescu a adăugat că va discuta cu actualul ei partener și că vor decala nunta cu câteva luni.
„O s-o amânăm pentru primăvara viitoare. Cel mai probabil o vom face la noi acasă, pe litoral. Nu mă așteptam la un asemenea gest din partea austriecilor, cu atâția români la ei în țară!”, a continuat vedeta seria de acuze la adresa conaționalilor lui Mozart.
Pentru ea, semnul respingerii României pare a fi și un semn divin:
„Sinceră să fiu, eu mi-am dorit să fac nunta la noi acasă, la malul mării. Tatonasem terenul pentru luna septembrie, dar am tot amânat până a trecut vremea bună. Și atunci ne-a venit ideea de a o înlocui cu o nuntă în Austria. Fiindcă o mare parte a familiei viitorului meu soț locuiește deja acolo. Ar fi urmat să ne căsătorim în rit catolic, discutându-se deja cu un preot român, catolic și el, care se află deja acolo de ani buni!”.
În plus, Ioana Popescu crede că acum vor avea mai mult timp pentru a pune la punct toate detaliile legate de nuntă.
„De îndată ce se va deschide sezonul de nunți în România, vom fi și noi acolo. La primăvară, cel mai probabil, de îndată ce vremea ne va permite o ceremonie cu totul magică!”, adaugă ea.
Noul ei iubit e un fost jucător de fotbal american
Ioana Popescu s-a afișat în ultimele luni la brațul lui Ion Lőrinczi, un jucător de fotbal american de naționalitate maghiară, pe care-l alintă „Ioji”. Acesta nu s-a arătat deloc deranjat de escapadele viitoarei sale soții, nici măcar atunci când presa a relatat că Ioana a fost surprinsă în timp ce se săruta, pe balconul apartamentului, cu Călin Hagima, soțul Roxanei Nemeș.
Citește și: Ce s-a ales astăzi de Ioana Popescu, devoratoarea de fotbaliști. Transformarea este remarcabilă FOTO
Mai mult, Joji a precizat că l-a cunoscut pe Călin în urmă cu un an și că acesta e văr cu viitoarea sa soție. Ioana Popescu a mai fost până în prezent logodită de două ori, de fiecare dată ea bucurându-se de o ceremonie specială în biserică. Mai întâi, cu un italian, Alessandro Barsachi, ceremonia având loc la Florența, apoi cu Edi, un român stabilit în Germania.