Condamnată penal, la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzată de dare de mită, solista Lidia Buble trebuie să respecte ad-litteram toate dispozițiile date de judecători, în caz contrar urmând a i se pune în executare pedeapsa. Potrivit declarațiilor făcute, în exclusivitate pentru Playtech Știri, de „avocatul vedetelor”, Ioan Todan, munca în folosul comunității pe care vedeta trebuie să o presteze constă de fapt în anumite ore pe care le va petrece practic într-o sală, fără a face ceva anume.
A primit un an de închisoare cu suspendare
Cercetată penal pentru dare de mită, într-un dosar cu mai multe amânări și termene de judecată, ce s-a aflat pe rol la Tribunalul București, Lidia Buble a scăpat doar cu o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, judecătorii luând în calcul și că vedeta s-a aflat la prima abatere și a colaborat cu autoritățile pe toată perioada urmăririi penale.
Potrivit sentinței, pe durata termenului de supraveghere, artista trebuie să respecte următoarele măsuri şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa.
De asemenea, trebuie să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.
De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, aceasta trebuie să presteze și muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Scapă ușor, după ce a plecat de la locul unui accident minor
Potrivit precizărilor făcute, în exclusivitate pentru Playtech Știri, de „avocatul vedetelor”, Ioan Todan, cel care a reprezentat-o inițial pe Oana Zăvoranu, în mai multe procese penale, iar apoi pe Antonia în procesul de divorț cu Vincenzo Castellano, munca în folosul comunității nu presupune anumite eforturi fizice din partea Lidiei Buble.
„Sunt diferite situații, în momentul în care un inculpat primește o pedeapsă de închisoare cu suspendare. Există o perioadă de încercare, există o perioadă de probă.
Ea are un an cu suspendare, și cu perioada de probă de trei ani, deci un total de patru ani, în care trebuie să facă ore în folosul comunității, să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probațiune de pe raza teritorială unde locuiește.
Acolo te duci și stai într-o sală, la fel ca și în cazul muncii în folosul comunității. În localitățile mari nu au personal, nu au contracte, nu au ce le trebuie”, ne-a spus acesta.
Celebrul avocat a adăugat că accidentul minor avut de Lidia Buble înainte de acordarea sentinței în dosarul în care a fost cercetată pentru dare de mită „nu e o infracțiune, ci e o contravenție”, astfel că artista nu poate fi din nou urmărită penal, chiar dacă a plecat de la locul accidentului.
900 de lei, mită pentru doi agenți rutieri
Potrivit comunicatului dat la acea vreme de DIICOT, Lidia Buble a fost trimisă în judecată pentru dare de mită, după ce a răspuns pozitiv cererii a doi agenți rutieri.
Prin actul de sesizare, s-a reținut faptul că la data de 15 februarie, în intervalul orar 02.32 -03.11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Municipiului București, inculpații, în calitate de lucrători de poliție în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră București, au pretins și au primit suma de 900 de lei de la Lidia Buble, pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.