Florin Salam i-a făcut dedicații soției sale, Roxana Dobre

Florin Salam este, fără discuție, topit după Roxana Dobre. Zilele trecute, „Regele” nu a mai rezistat și a făcut un show grandios, special pentru „Regina” lui. Totul s-a petrecut într-un local din zona de nord a Capitalei, iar CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini colosale. Îndrăgitul manelist a arătat, încă o dată dacă mai era nevoie, că universul lui se învârte în jurul femeii care i-a dăruit trei copii.

Florin Salam și Roxana Dobre au eclipsat, din nou, asistența când și-au făcut apariția la It Cucina, unul dintre cele mai selecte restaurante din Herăstrău. Au planificat o cină romantică, „condimentată”, ca întotdeauna, cu preparate fine și arome speciale. Cuplul s-a așezat la masa pe care și-a rezervat-o, după care, la scurt timp, „Regele manelelor” a început spectacolul.

Florin Salam, dedicație pentru Roxana Dobre, în Herăstrău

A vrut să arate tuturor cât de mult își prețuiește „Regina” și a „acaparat” microfonul, potrivit imaginilor realizate de CANCAN.RO. A cântat o melodie, dedicație specială pentru sufletul lui pereche, iar toți cei prezenți în local l-au aplaudat. Gestul a impresionat-o, categoric, până la lacrimi pe Roxana Dobre, Florin Salam declarându-i, încă o dată, dragoste veșnică.

Am zăpăcit toată lumea, dacă o zi nu sunt cu ea… Te iubesc!„, i-a transmis Florin Salam partenerei sale de viață. Bruneta cu greu și-a putut stăpâni emoțiile.

„Regele” și-a surprins, încă o dată, „Regina”

(VEZI AICI: CU CE ÎȘI OCUPĂ TIMPUL NEVASTA ”REGELUI MANELELOR”. IMAGINILE CARE O DAU DE GOL. ROXANA DOBRE RADIAZĂ DE FERICIRE ÎN TIMP CE FLORIN SALAM DĂ CU SUBSEMNATUL LA DIICOT)

După această reprezentație, Florin Salam și Roxana Dobre și-au răsfățat papilele gustative cu delicatesurile din meniu. „Regele” și „Regina” au petrecut o seară pe care nu o vor uita prea curând, iar „vinovat” de situație este, fără doar și poate, celebrul cântăreț de muzică de petrecere.

„E cea mai frumoasă din România pentru mine”

Invitat, recent, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la Kanal D, Florin Salam a mărturisit că este un om gelos, precizând că își iubește enorm soția. Mai mult, a mărturisit că Roxana Dobre a apărut în viața lui atunci când nu credea că mai este capabil să se îndrăgostească de o altă femeie.

Eu sunt un om orgolios. Dacă am o persoană cu mine e a mea. E ca și cum eu am născut-o, am creat-o, e a mea. Roxana îmi aparține. Am supărat-o cu programul meu. I-aș da și inima din mine. Tot ce visează, mâine poate să aibă. Cu programul ăsta am supărat-o, că nu sunt acasă, nu sunt lângă ea. Și eu sunt nebun, ar trebui să mai renunț la programul ăsta încărcat și să stau cu ea.

E tânără, e cea mai frumoasă din România pentru mine. Chiar dacă am supărat-o, vreau să mă ierte dacă poate. Nu credeam în viața mea că pot iubi altă femeie, după situația prin care am trecut. Ea a reușit și a reușit să mă facă să iubesc din nou, am crezut că îmi va fi imposibil. Ea a făcut imposibilul posibil. Pentru mine contează să o spun în fiecare zi că o iubesc”, a declarat Florin Salam, în emisiunea difuzată pe Kanal D.

(NU RATA: ION PÂRNICĂ, “REGELE BARBUTULUI”, DAR ȘI AL MANELIȘTILOR. I-A DAT 50.000 € LUI FLORIN SALAM LA O SINGURĂ DEDICAȚIE! CUM L-A ”LOVIT” PE ADRIAN MINUNE)

Sunt împreună de 9 ani

Povestea de iubire dintre Roxana Dobre și Florin Salam a început în vara anului 2014, într-un local din Capitală. Relaţia lor a devenit stabilă, după ce celebrul manelist s-a ocupat de funeraliile tatălui brunetei. Cântărețul de muzică de petrecere are două fetiţe și un băiat cu Roxana Dobre: Jacqueline Maria, Rania (n.r. 22 decembrie 2016) și Simon Ștefan. Bruneta a devenit mamă pentru a treia oară pe 8 iulie 2020. Cei doi s-au căsătorit pe 1 iunie 2022.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa