Emila Ghinescu, în vârstă de 45 de ani, a stârnit controverse în mediul online, după ce s-a afișat cu noua sa siluetă. Transformarea interpretei de muzică populară pare că nu a fost pe placul tuturor și mulți i-au spus că este prea slabă. A reușit să slăbească 13 kilograme după ce a redus cantitatea de mâncare pe care o consuma, însă nu recomandă acest lucru.
După ce a redus cantitatea de mâncare, Emilia Ghinescu susține că stomacul ei s-a „micșorat”. Cântăreața pune mare accent pe aspectul ei fizic și face multe sacrificii pentru asta. Nu lipsește de la antrenamentele în sala de fitness și are grijă să aibă o alimentație corectă și echilibrată.
„Eu nu le numesc comentarii, le numesc hate (n.red.: ură). În momentul în care arunci cu vorbe fără să cunoști persoana respectivă și vorbele sunt răutăcioase, jignesc persoana respectivă, atunci acela este hate. Ca persoană publică îmi asum lucrul acesta. Important este să mă simt eu bine în pielea mea și eu mă simt foarte bine așa cum sunt. Nu sunt anorexică, anorexia înseamnă cu totul și cu totul altceva”, a declarat Emilia Ghinescu, în emisiunea „Start Magazin”, potrivit unica.ro.
Interpreta de muzică populară mărturisește că și-a dorit să slăbească pentru a avea silueta pe care și-o dorește, iar kilogramele în plus nu au fost niciodată o problemă pentru ea.
„Eu mi-am dorit să slăbesc și nu pentru că eram foarte grasă. Eu nu am pus kilograme, am pus masă musculară și asta mă bucură foarte mult. Eu întotdeauna uit să mănânc… mai greu cu dieta, pentru că mă uitam și aveam grijă la ce mâncam, dar cantitățile erau unele mici”, a mai declarat Emilia Ghinescu, la Antena Stars.
Dieta cu care a slăbit Emilia Ghinescu
Emilia Ghinescu spune că a slăbit cu ajutorul propriei sale diete: cantități foarte mici de mâncare. Așa a reușit să ajungă de la 58 de kilograme la 45 de kilograme. Artista face însă și foarte mult sport, aproape zilnic merge la sala de fitness.
„Eu așa mi-am găsit metoda prin care am putut să slăbesc. Eu am slăbit de la 58 de kilograme, inițial, cât am avut, la 50 de kilograme, după aceea de la 50 am scăzut la 48 și după aceea de la 48 la 45 de kilograme. La mine s-a întâmplat lucrul ăsta pentru că pe parcursul timpului, mâncând doar cantități foarte mici și destul de rar, stomacul s-a micșorat.
Este pe principiul operației bariatrice, adică, cu cât mănânci mai puțin cu atât ai mânca și mai puțin și se micșorează stomacul, pentru că nu mai simte nevoia să mănânce atât de mult”, a mărturisit artista la Antena Stars, conform spynews.ro.
Într-un interviu mai vechi, ea spunea cum arată dieta sa. „Sunt slabă pentru că mi-am dorit foarte mult să slăbesc, sunt atentă la tot ce mănânc. Nu mănânc pâine de regulă și nu mănânc zahăr. Mănânc foarte puțin, cantitativ foarte puțin. Acum am ajuns la o greutate pe care mi-o doream de foarte mult timp. 47 de kilograme n-am mai avut de când aveam 27 de ani. (…)
Ca rutină pentru față, cred că orice femeie trebuie să aibă grijă de ea, să se demachieze de fiecare dată de câte ori se pune în pat, indiferent că s-a machiat sau nu. Asta este o regulă! Aud de multe ori: «Da de ce să mă mai demachiez? Pentru că nu mi-am dat cu fond de ten pe față azi». N-are importanță. Important e ca tenul tău, când te pui în pat, să respire, să fie curat. Tot timpul să te demachiezi, că te speli cu apă, cu un gel anume, cu o soluție anume, important este să te demachiezi. Eu asta fac în fiecare seară, mai ales în zile cum sunt acum, uite, când sunt la filmări, când trebuie să stau preț de câteva ore cu machiaj pe fața mea…”, declara ea pentru Fanatik.
FANATIK.RO
Locul de muncă plătit cu peste 4 mii de euro. E nevoie de relocare, dar nu și de studii. Câți bani poți lua, de fapt, ca femeie de serviciu în Islanda
Viva.ro
Îți mai aduci aminte de Noni Ene, puștiul din reclama la brânză topită. Cum arată și cu ce se ocupă acum, la 31 de ani: „Am în plan…”
TVMANIA.RO
Câți bani au primit copiii Andreei Esca pentru „America Express”. Sumă fabuloasă, încasată pentru fiecare episod
GSP.RO
Turcii au mers pe fir și au descoperit cât a costat hanoracul lui Șumudică. Prețul i-a șocat
FANATIK.RO
Planta din România care te poate ucide în două ore. Este foarte ușor de confundat
Știrileprotv.ro
Loredana, criminala din Mangalia, trimisă în judecată pentru că și-a ucis cea mai bună prietenă
Unica.ro
Soția lui Dani Oțil își face injecții cu botox la subraț. La ce o ajută procedura: ‘Baba suferă la frumusețe’
Orangesport.ro
VIDEO | Bătaie între suporterii FCSB la meciul cu Rapid, chiar în galerie! Mustaţă a apărut în mijlocul conflictului în care s-au împărţit pumni
Observatornews.ro
Un motociclist și-a filmat propriul accident, după o cursă cu peste 260 km/oră. Soția lui a decis distribuirea imaginilor, ca o lecție pentru vitezomani
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2023. Taurii ar fi bine să își tempereze singuri propriile porniri negative, mai ales pe cele care îi îndeamnă la bănuieli