Două poliţiste, „prinse” la cafea şi ţigări. Imaginea virală a dus la o anchetă de amploare în Poliția Capitalei

Două poliţiste, „prinse” la cafea şi ţigări. Poliția Capitalei face verificări pentru încălcarea codului de etică și deontologic după ce imaginea cu „oamenii legii” s-a viralizat în spaţiul public.

În imagine apar două polițiste care stau pe scaun în fața secției, în timp ce fumează și beau cafea. Una dintre ele este încălțată cu sandale.

CITEŞTE ŞI: ANCHETĂ LA IPJ DOLJ DUPĂ CE UN SUSPECT AR FI FOST BĂTUT ÎN MAȘINA POLIȚIEI. ANTERIOR, BĂRBATUL AR FI AGRESAT UN POLIȚIST

Fotografia a fost distribuită pe o rețea de socializare și a primit peste 1000 de comentarii. Oamenii au criticat dur atitudinea celor două, dar şi machiajul strident pe care îl purtau în timpul orelor de muncă.

„În urma apariției în spațiul public a unei fotografii, în care sunt prezentate două polițiste, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări, prin intermediul Serviciului Control Intern, urmând ca la finalul acestora să fie dispuse măsuri legale. Verificările vizează abateri de la Codul de etică și deontologie al polițistului”, a tramsmis Poliția Capitalei.

Sursa