Cum și-a Cunoscut Giulia Nahmany Soțul și Ce I-a Făcut în Plină Stradă. „Erau Mașini în Spatele Meu Care Tot Claxonau”

„Agățat este un cuvânt cam… Nu, l-am identificat, mai bine spus! Vorbesc serios. Eram la volan, conduceam mașina, mama era lângă mine și make-up artistul în spate, tocmai mă duceam spre o ședință foto. Era 17 decembrie 2008, frig afară, cred că era puțină zăpadă. În viața mea nu am făcut ce am făcut.

Pur și simplu conduceam mașina și l-am văzut pe Cătălin mergând pe stradă într-un costum și spun „Mamă, uite ce frumos!”. Și nu știu cum, pur și simplu, fără să mă gândesc, e ca și cum sufletul meu l-a identificat pe sufletul lui și urlă în mine și i-a spus:

„Nu-l lăsa să plece! Nu-l scăpa! Este predestinat!”. Am deschis geamul de la mașină și l-am strigat, „Ești frumos!”. Îți dai seama că nu e ceva mental, care să te gândești că așa, nu…  Am deschis geamul, i-am spus „Ești frumos!”, am continuat cu mașina și am văzut în oglindă că se întoarce spre mine. Am oprit mașina,  erau mașini în spatele meu care tot claxonau  și am zis „Așteptați”… Am oprit totul, toată lumea a așteptat parcă și oamenii din spate au avut răbdare, nici ei nu au mai claxonat parcă să vadă ce se întâmplă.

El a venit spre mine și a spus „Bună seara! Ați spus ceva!”.  Mă uit la el și îi spun: „Să nu vă prefaceți că nu ați auzit  ce am spus!”… I-am spus că dacă tot suntem la capitolul sincerității: „Am zis că sunteți frumos!”, „Păi și dumneavoastră sunteți frumoasă!”, mi-a zis…

Apoi am schimbat telefoanele, ne-am dus mai departe și m-a sunat a doua zi. M-a întrebat dacă sunt ocupată, am vorbit o oră la telefon și eu tot amânam să îi răspund și să ne vedem…

Toată viața mea credeam că eu o să mă mărit cu un evreu și nu îmi era teamă că dacă mă văd cu el nu o să-mi placă de el. Mi-a fost teamă că dacă mă văd cu el o să-mi placă prea mult și eu ce fac?”, i-a povestit Giulia Nahmany lui Jorje, potrivit Click.

FANATIK.RO

Se dau bani de la stat ca să îți plătești chiria. Puțini români știu că este lege deja

Ce s-a aflat despre Dem Rădulescu, la 23 de ani de la moartea lui. Un fost student l-a dat de gol: 'La examene...'

Viva.ro

Ce s-a aflat despre Dem Rădulescu, la 23 de ani de la moartea lui. Un fost student l-a dat de gol: ‘La examene…’

Andra le-a făcut de râs pe Maria Dragomiroiu şi Mioara Velicu! Internauţii au explodat, imaginile fac înconjurul ţării

Playtech.ro

Andra le-a făcut de râs pe Maria Dragomiroiu şi Mioara Velicu! Internauţii au explodat, imaginile fac înconjurul ţării

Cele mai scandaloase confesiuni făcute de Britney Spears în noua carte.  „A fost o surpriză, nu o tragedie”

TVMANIA.RO

Cele mai scandaloase confesiuni făcute de Britney Spears în noua carte. „A fost o surpriză, nu o tragedie”

Despărțire neașteptată în showbiz. Ea a confirmat separarea: ”Din cauza minciunii…”

FANATIK.RO

Despărțire neașteptată în showbiz. Ea a confirmat separarea: ”Din cauza minciunii…”

Detalii șocante despre cum a fost ucis fostul șef al Direcției Agricole Sibiu de fiul său drogat. ”Era un om special”

Știrileprotv.ro

Detalii șocante despre cum a fost ucis fostul șef al Direcției Agricole Sibiu de fiul său drogat. ”Era un om special”

Ana Morodan, primul interviu după ce a primit sentința. 'Avea 7 cancere în metastază'. Ce decizie a luat după accident

Unica.ro

Ana Morodan, primul interviu după ce a primit sentința. ‘Avea 7 cancere în metastază’. Ce decizie a luat după accident

Mama lui Radu Drăguşin intervine în scandalul pariurilor: „I-a dat 40.000 de euro lui Fagioli, e o lume destul de periculoasă!” | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Mama lui Radu Drăguşin intervine în scandalul pariurilor: „I-a dat 40.000 de euro lui Fagioli, e o lume destul de periculoasă!” | EXCLUSIV

Momentul când cei doi soți din Cluj sunt loviți în plin și aruncați într-un cap de pod de șoferul de 24, care s-a urcat băut și drogat la volan

Observatornews.ro

Momentul când cei doi soți din Cluj sunt loviți în plin și aruncați într-un cap de pod de șoferul de 24, care s-a urcat băut și drogat la volan

Horoscop 23 octombrie 2023. Leii trebuie să se ocupe de casă, de familie, de investigarea unor situații neclare care au provocat neînțelegeri

HOROSCOP

Horoscop 23 octombrie 2023. Leii trebuie să se ocupe de casă, de familie, de investigarea unor situații neclare care au provocat neînțelegeri

Sursa