În fața tuturor concurentelor, dar și a ispitelor masculine, Sorin Encică a citit mai multe versuri, iar Libertatea a stat recent de vorbă cu tânărul, pentru a aflat cum i s-a părut lui experiența de la Insula Iubirii 2025.
Experiența de la Insula Iubirii este „ca o vacanță, dar nu una normală”
„A fost o experiență incredibilă, reală și de neuitat. Unică, aș putea spune! Și, cumva, o maturizare forțată. La televizor vezi acele lucruri care se întâmplă acolo, dar nu ești conștient de cum se simt acele lucruri. Atât eu, cât și alți participanți de acolo, fie ispite sau concurenți, am simțit emoțiile mult mai intens. De exemplu, dacă acasă ai fi râs la o glumă, acolo poate râdeai cu lacrimi la gluma aia. Sau dacă acasă ai fi fost… «Asta e aiurea!», acolo chiar ai fi fost foarte trist pentru acel lucru.
Este ca o vacanță, dar nu e o vacanță normală. Adică ai multe momente de relaxare, dar ai și multe momente când poate într-o seară n-ai fi mers la o petrecere, ai fi stat liniștit în pat. Dar te duci la petrecerea aia, trebuie să fii cu toată lumea acolo. Chiar dacă ești obosit, chiar dacă n-ai un vibe prea bun în momentul acela, trebuie să empatizezi cu ce se întâmplă în jurul tău și să te distrezi, până la urmă”, a spus Sorin Encică în exclusivitate pentru Libertatea.
Întrebat dacă ar fi vrut să plece acasă cu vreuna dintre concurentele din acest an de la Insula Iubirii 2025, ispita masculină a afirmat că nu ar face acest lucru, deoarece ar fi cel mult un pansament pentru tinere. Și a vorbit inclusiv despre cuplul format anul trecut de ispita feminină Diandra Moga și Andrei Rotaru, concurent care ajunsese la Insula Iubirii 2024 alături de soția lui, Cristina Rotaru.
„Nu aș putea să plec acasă cu o concurentă, pentru că eu consider că toate cuplurile care vin la «Insula Iubirii» sunt cupluri destul de sudate. Nu e o relație de trei luni! Sunt oameni care au trăit mult împreună și, dacă ai pleca acasă cu cineva, ai fi maximum un pansament. Și nu cred că ar putea să meargă lucrurile. Cred că ai putea să ai acolo o conexiune, să se întâmple multe lucruri în Thailanda, să te apropii foarte tare, poate chiar să te îndrăgostești, apoi acea persoană să vină acasă, să-și rezolve problemele, să-și încheie lucrurile…
Cum au fost Diandra și Andrei sezonul trecut… cu Cristina… Să spunem că Andrei ar fi trebui să încheie lucrurile acolo, Diandra să stea cumva în pending și poate la un moment dat se regăsesc. Dacă destinul e făcut să te aducă împreună, te va aduce împreună, la un moment dat. Dar nu cred că imediat cum ai terminat o relație, tu sari în altă relație… Și mai ales că în Thailanda sunt niște lucruri de care nu dai zi de zi de ele. Trăiești niște momente memorabile! Și vii cu foarte multă presiune de acolo, cred, dacă ai intra imediat într-o relație. Și pentru că sunt camerele de filmat, dar și pentru că sunt toate momentele, toate date-urile la care mergi, cum se întâmplă absolut tot”, a mai spus Sorin Encică în exclusivitate pentru Libertatea.
Sorin Encică ar merge și în viitor la Insula Iubirii
Ispita masculină ne-a mai dezvăluit că ar mai merge ca ispită la Insula Iubirii și într-un sezon viitor, dar și că a avut un plan făcut acasă pentru ediția din 2025 a emisiunii, însă acesta nu s-a materializat în Thailanda.
„Am avut un plan, toți cred că ne-am făcut un plan în minte sau anumite scenarii, dar care nu s-au întâmplat acolo. E cu totul altceva față de cum te aștepți când pleci de acasă. Aș repeta experiența, dar nu sunt sigur dacă în următorul an, chiar în sezonul ce urmează… Dar a fost o experiență prea frumoasă ca să nu spun că nu mi-ar plăcea din nou să încerc”, a încheiat Sorin Encică interviul pentru Libertatea.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO