Home LifestyleCe făcea Cristi Chivu cu banii pe care-i câștiga în România. Adelina Chivu a uimit pe toată lumea

Ce făcea Cristi Chivu cu banii pe care-i câștiga în România. Adelina Chivu a uimit pe toată lumea

A fost un jucător emblematic la echipa națională, dar abia acum s-a aflat ce făcea Cristi Chivu cu banii pe care-i primea în perioada respectivă. În cadrul unui podcast de pe YouTube Adelina Chivu a uimit pe toată lumea cu declarația sa.

Cristi Chivu și câștigurile de la echipa națională

Cristi Chivu (45 ani) este pe cai mari, după ce a cucerit Serie A, în Italia. Tehnicianul are toate motivele să fie bucuros, deși unul dintre jucătorii pe care-i antrenează la Inter a decis să schimbe echipa națională pentru a juca la Campionatul Mondial. FIFA a aprobat în acest moment mutarea atacantului Ange-Yoan Bonny.

Legat de echipa națională, însă de această dată a României partenera sa de viață a făcut un anunț surpriză. Adelina Chivu (44 ani) a scos la iveală o latură mai puțin știută a fostului fotbalist care a debutat la națională în anul 1999. S-a retras din 2011, dar nu înainte de a aduna 75 de selecții. A înscris 3 goluri.

A fost considerat liderul generației sale, dar nu a ținut niciodată cont de partea materială. Românul nu ducea niciodată acasă banii pe care-i încasa, fiind genul de persoană care împărțea de fiecare dată cu ceilalți. Generozitatea este o calitate pe care soția sa, o cunoscută prezentatoare de știri, o apreciază enorm.

„El nu avea niciun câștig la echipa națională. Să știi că el nici măcar nu a venit niciodată acasă cu 50 de lei, de exemplu. Niciodată! Tot timpul, ceea ce câștiga la echipa națională, le împărțea celor din staff, magazioner, bucătari și așa mai departe”, a spus Adelina Chivu, în podcastul Fain & Simplu, moderat de Mihai Morar.

Detalii despre accidentarea lui Cristi Chivu

Fostul căpitan al echipei naționale a trecut prin clipe groaznice în urmă cu 16 ani. Pe data de 6 ianuarie 2010 a fost scos de pe terenul de fotbal pe targă. Cristi Chivu juca pentru Inter la acea vreme, moment în care s-a lovit cap în cap cu Sergio Pellissier. A scăpat, dar a fost nevoit să poarte până la finalul carierei de fotbalist o cască de protecție.

„M-au dus direct la reanimare. Trecuseră două ore. Cam atât faci de la Milano la Verona. Fusese deja operat. Avea ca un turban, așa, și 40 de tuburi ieșeau din cap. Vorbea la telefon cu toată lumea. Era într-o euforie că a trăit și că n-a murit.

Se bucura că a supraviețuit. Osul i-a intrat în suprafața creierului. Nu-și simte trei degete (n.r. în urma accidentării). Dar asta este nimic. În rest și-a revenit foarte bine. Cristi este viața mea. Sunt obsedată de el și, după atâta timp împreună, tot simt același lucru.

Eu sunt sigură că el are cele mai profunde sentimente față de mine. Muză îmi sună ca termen inspirațional. Mi se pare că el a învățat chestii de la mine, dar și eu de la el. Eu am învățat foarte mult despre el.

El este genul care îți arată mai multe decât îți spune. El nu mi-a spus niciodată «dacă nu erai tu să mă, eu niciodată…», dar îmi arată că mă prețuiește”, a declarat Adelina Chivu, în același podcast.

Sursa

Citește și ...

Lasă un comentariu