Home Lifestylece face Oriana Sabatini în timpul somnului

ce face Oriana Sabatini în timpul somnului

Cine este fotbalistul care este ”terorizat” de frumoasa vedetă ce îi este soție. Descoperă în paragrafele următoare ce face, în realitate, bruneta în timpul somnului. E un obicei involuntar și inconștient pe care nu-l poate controla.

Experiența neașteptată de care are parte un cunoscut sportiv

Oriana Sabatini (30 de ani) este o superbă brunetă extrem de cunoscută în țara sa natală. Vedeta este soția unui sportiv care evoluează pentru AS Roma. Formează un cuplu încă din anul 2018 cu Paulo Dybala (32 de ani), atacant al naționalei Argentinei, echipă ai căror fani bruneta i-a pus pe jar, la Mondialul din Qatar.

Tânăra are 6,8 milioane de urmăritori pe Instagram, fiind o adevărată personalitate, independentă de cea a partenerului de viață. Fotbalistul se confruntă, însă, cu o experiență ieșită din comun de când se iubește cu modelul. Influencerița a dezvăluit la un moment dat ce face în timpul somnului fără fie conștientă.

Într-un interviu a povestit că obișnuiește să râdă când doarme și i se întâmplă frecvent să-l trezească pe jucătorul lui AS Roma cu veselia sa. A punctat faptul că nu este somnambulă, dar acest ”obicei” este deranjant pentru argentinian, mai ales dacă râsul este brusc și puternic. În schimb, modelului i se par amuzante astfel de situații.

Cu toate acestea, Oriana Sabatini i-a cerut lui Paulo Dybala să o înregistreze atunci când îl trezește din somn cu râsul ei. „Săracul meu soț se trezește uneori în miez de noapte din cauza râsului meu. Paulo a rămas puțin traumatizat după aceea”, a declarat superba vedetă, relatează publicația sport.ua.

Cine este, de fapt, frumoasa artistă

Celebra soție a lui Paulo Dybala și-a creat un nume în Argentina încă din copilărie. Vedeta născută în Buenos Aires, pe 19 aprilie 1996, este fiica actriței venezuelene Catherine Fulop și a lui Osvaldo Sabatini. Bruneta este nepoata celebrei jucătoare argentiniene de tenis Gabriela Sabatini. Tânăra și-a construit o carieră în muzică încă din copilărie.

Pe lângă pasiunea artistică a început să fie model și actriță. Cu toate acestea, traseul profesional i s-a schimbat o vreme pentru că a fost fascinată de un alt domeniu. Când l-a întâlnit prima oară pe fotbalistul sud-american îmbălsăma cadavre. A recurs la această ocupație fiind fermecată de moarte și tot ce ține de acest capitol.

Ulterior, a renunțat la această meserie spre care o împinsese curiozitatea. În 2017, Oriana Sabatini l-a cunoscut pe sportiv la un concert al Arianei Grande, organizat în Argentina. Prin intermediul designerului Ricky Sarkany fotbalistul i-a obținut numărul de telefon și a început să-i scrie mesaje pe WhatsApp.

O vreme povestea de dragoste s-a consumat la distanță, sportivul având contract în Italia. Relația propriu-zisă a început în 2018. În anul 2024 au ajuns la altar, după o logodnă care a durat doar un an. Cei doi au devenit părinții unei fetițe, pe 2 martie 2026. Bebelușul care poartă numele Gia a venit pe lume într-un spital din Roma.

Sursa

Citește și ...

Lasă un comentariu