Câți Bani A Câștigat Irinel Columbeanu, După Ce și-a Vândut Cărțile. Anunțul Făcut Din Azil: „Vreau Să Folosesc Timpul Liber Pe Care-l Am Aici”

Până în prezent, Irinel Columbeanu a lansat trei cărți, unde fostul milionar a dat detalii despre viața lui personală, inclusiv detalii intime despre fostele lui partenere. Acum, fostul soț al Monicăi Gabor locuiește într-un azil din Ghermănești, Snagov, același în care a stat și tatăl lui până în ultima clipă de viață. Irinel Columbeanu nu are banii necesari pentru a plăti cazarea la cămin, însă cu ajutorul prietenilor și din donațiile oamenilor, el încearcă să se descurce.

După ce a lansat cele trei cărți, Irinel Columbeanu ar fi câștigat 10.000 de euro, potrivit cancan.ro. Omul de afaceri nu mai are niciun ban din cei câștigați, iar cu aceștia probabil și-a plătit datoriile și chiria în care locuia înainte de a ajunge la azil.

Acum, fostul soț al Monicăi Gabor a anunțat că își dorește să lanseze cea de-a patra carte, unde va vorbi despre viața lui din prezent, după ce a ajuns la azilul din Ghermănești.

„Bine fac. Sunt tot la azil. Vreau să mă apuc să folosesc timpul liber pe care-l am aici din belșug ca să mai scriu încă un volum din trilogia mea «Istoriile unui vehement». Această parte a cărții, care se va numi «Apusul», se va referi strict la perioada petrecută aici. Și da, am multe subiecte pe care le pot prezenta”, a declarat Irinel Columbeanu pentru cancan.ro.

Irinel Columbeanu are pretendente, dar nu vrea să se mai căsătorească

După ce a anunțat în urmă cu ceva vreme că își dorește o iubită mai tânără, omul de afaceri a mărturisit acum că are mai multe pretendente. Irinel Columbeanu nu vrea să se mai căsătorească, pentru că acest lucru le-ar supăra pe Irina și Monica.

„Am câteva pretendente și din România, și din USA, care corespund standardelor mele. Nu vreau însă să mă mai însor niciodată. Fiindcă nu aș vrea s-o supăr pe Irina și nici pe Monica”, a completat acesta.

Irinel Columbeanu a ieșit din nou din azil

Omul de afaceri iese pe semnătură din azil, iar de această dată a plecat pentru câteva zile la munte, alături de Sorin Mărcuș. „Am plecat în excursie la munte. Unde? Nici eu nu știu, dar sigur va fi bine”, a anunțat Irinel Columbeanu pe rețelele de socializare.

Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu toți banii

Fostul soț al Monicăi Gabor a ajuns la sapă de lemn, după ce și-a pierdut întreaga avere după mai multe investiții neinspirate. Irinel Columbeanu a ajuns să trăiască din mila prietenilor și din donațiile oamenilor. Vila din Izvorani este doar o amintire pentru el, deoarece acum stă într-un azil din Ghermănești, același în care a stat și tatăl lui până în ultima clipă de viață.

„Eu am fost propriul meu dușman. M-am lăcomit ca să încerc să am mai mulți bani. Am făcut o alegere proastă. Am scos pe piață un ciment care nu a mers, cred că prea repede. Toți banii i-am băgat acolo. M-am gândit că ar putea fi o afacere pe care o pot lăsa moștenire fiicei mele”, a spus Irinel Columbeanu.

Sursa