Cât costă un kilogram de urzici în 2023. Acestea au un preț uriaș și au ajuns să fie mai scumpe chiar decât carnea de porc sau de pui!
Cât costă un kilogram de urzici în piață
Prețurile au crescut la toate produsele și inclusiv la legumele și verdețurile de primăvară. Prețurile par mult mai mari decât anul trecut și urzicile ajung să fie chiar mai scumpe decât carnea de pui sau de porc.
Un kilogram de urzici costă între 25 și 30 de lei în piețele din Capitală, în timp ce spanacul costă doar 8 lei un kilogram. În ceea ce privește alte legume de sezon, cum ar fi loboda, leurda sau ștevia, o singură legătură costă doar 2 lei, relatează TVR.
Dar prețurile de la urzici nu sunt cele mai mari în capitală, pentru că, așa cum putem vedea în piețele din Piatra Neamț, prețul pentru un kilogram de urzici este chiar și de 50 de lei.
Este o veste proastă mai ales pentru cei care țin postul Paștelui, cel mai lung post din an, și se bazează pe astfel de mâncăruri cu legume de sezon pentru a se bucura de un meniu zilnic mai variat.
Urzicile, mai scumpe decât carnea
Un kilogram de carne de vită costă 38 de lei și un kilogram de carne de porc este în jur de 24 de lei, în timp ce un kilogram de carne de pui este în jur de 35 de lei.
Astfel că prețul este mult mai mare pentru urzici. Un preț mare are și ceapa, care a ajuns să coste în unele piețe chiar și 7 lei pe kilogram.
Preocupări sunt și pentru prețul de la carnea de miel, dar ministrul Petre Daea este încrezător că prețurile nu vor crește prea mult și oamenii își vor putea să și permite să cumpere carne de miel de Paște.
”Nu pot spune la miel, dar mă aştept să nu crească, dar sper să se valorifice toţi. Îi îndemn pe toţi să mănânce carne de miel de Paşte, să cumpărăm, că avem de unde şi să folosim această carne care este foarte bună şi dă ajutor crescătorilor de ovine”, a afirmat Petre Daea.