Când se lansează iPhone 14. Cu ce schimbări vine noul telefon de la Apple

Apple a anunțat când se lansează iPhone 14. Noul telefon al gigantului vine cu schimbări pentru utilizatori.

Când se lansează iPhone 14 și cu ce schimbări vine noul telefon

În general, data de lansare pentru telefoanele Apple are loc în prima sau a doua săptămână a lunii septembrie, într-o zi de marți.

Anul acesta, evenimentul va avea loc miercurea, cu o zi mai târziu decât de obicei, potrivit unor surse din străinătate, printre care și Bloomberg. Seria iPhone 14 era așteptată pe 6 septembrie, iar acum se va lansa pe 7 septembrie.

Luni, 5 septembrie, este sărbătoare națională în SUA, Labor Day. Din acest motiv, Apple nu vrea să pună un eveniment atât de important imediat după un weekend prelungit.

Data de lansare din magazine nu se schimbă. Astfel, telefonul ar trebui să intre la precomandă cu două zile mai târziu, pe 9 septembrie, cu livrări începând de pe 16 septembrie în țările din primul val.

România se află în cel de-al doilea val de lansări, astfel că telefoanele vor ajunge aici cu o săptămână sau două mai târziu.

Apple anunță schimbări notabile în gama sa de smartphone-uri. Una dintre acestea este faptul că modelul iPhone 14 Mini nu va mai exista. Acesta va fi înlocuit cu iPhone 14 Max, cu ecran de 6,7”. Totodată, modelul iPhone 14 “standard” va rămâne neschimbat și va avea același ecran de 6,1”.

Ambele telefoane vor păstra ecranele OLED la 60 Hz șoi vor fi echipate cu același hardware intern precum iPhone 13 din 2021. Telefoanele vor avea același procesor Apple A15 Bionic, aceleași camere și, cel mai probabil, memorie RAM în plus.

Din moment ce modelul mini dispare, prețul de bază pentru un iPhone 14 va fi cu 100 de dolari în plus. Între timp, modelul Max va fi cu 100 de dolari mai scump decât varianta de bază.

Noutăți pentru iPhone 14 Pro

Pentru gama iPhone 14 Pro, Apple a anunțat noutăți. Acesta va avea un nou ecran OLED la 120 Hz, fără notch. În schimb, acesta va avea decupaje pentru Face ID și camera frontală, dar și o cameră principală de 48 megapixeli.

În plus, telefonul va avea un procesor Apple A16 bionic mai performant. Aceste dispozitive vor porni de la prețuri mai mari decât cele de anul trecut, notează phonearena.com.

Este așteptată o creștere cu 100 de dolari a prețului de bază pentru fiecare dintre modele. Variantele cu 128 GB stocare vor dispărea, iar modelul de bază, cu 256 GB, va avea același preț precum iPhone 13 Pro de 256 GB din 2021.

Apple va ține evenimentul de lansare exclusiv online, chiar dacă restricțiile din pandemie nu mai sunt atât de stricte. Producția video pentru lansarea noului smartphone a început deja de o săptămână.

Sursa