Bursucu De La Kanal D A Făcut Avansuri Unei Artiste De La Noi. Cum A Reacționat Soțul Ei Când A Aflat: „Te Dădeai Prieten Cu Mine”

În urmă cu câteva săptămâni, Codruța Filip și Valentin Sanfira au fost invitați în emisiunea „La Măruță”, unde au răspuns celor mai incomode întrebări. Cei doi au participat la „Sosurile picante”, jocul în care vedetele sunt provocate să răspundă unor întrebări incomode, iar dacă nu vor să citească întrebarea cu voce tare sunt nevoiți să mănânce picant. Indiferent de situație, răspunsul trebuie dat.

„Spune numele unui bărbat cunoscut din România din showbiz, sport, politică sau afaceri, care ți-a făcut avansuri”, a fost una dintre provocările primite de artistă spre finalul jocului.

După ce a stat puțin pe gânduri, Codruța Filip a dezvăluit că Bursucu, prezentatorul de la „Dimineața cu noi”, a fost cel care i-ar fi făcut avansuri în urmă cu mai mult timp. „Eu nu mai mănânc iute! Stai să mă gândesc… Sunt geloasă, dar nu pe fostele că n-are rost. Deci… Bursucu! Doar unul ai zis! Bursucu, nu-l știi pe Burusucu? Bursucu de la Teo. Înainte să fiu cu Valentin, mai demult. Ce vrei acum?!”, a declarat artista la PRO TV.

După ce a auzit răspunsul dat de soția lui, interpretul de muzică populară a reacționat imediat. „Fir-ai al dra… Și te dădeai prieten cu mine. Și spunea că ce nevastă ți-ai luat, ce tare. Mai bine nu o citeai! Lasă, că mă întâlnesc eu cu el”, a spus Valentin Sanfira râzând, relatează Fanatik.

Codruța Filip și Valentin Sanfira s-au căsătorit în 2020

Codruța Filip și Valentin Sanfira sunt împreună de patru ani și s-au căsătorit în urmă cu doi ani. Ei au ajuns la Starea Civilă în toamna anului 2020, după ce au amânat de mai multe ori cununia din cauza pandemiei.

Valentin Sanfira și Codruța Filip s-au cunoscut pe platourile de filmare ale emisiunii “Teo Show”, de la postul de televiziune al turcilor, Kanal D.

„Atunci când te trăznește, te trăznește, nu mai este nici o șansă, nu am crezut lucrul ăsta niciodată. M-am îndrăgostit de ea într-o secundă și am uitat de tot în acele clipe, nu mi s-a întâmplat acest lucru niciodată, mai ales că eu am mai avut până acum relații și ea știe acest lucru, nu i-am ascuns nimic.

M-am uitat la ea și mi-am zis în gând: «Doamne, ce fată frumoasă și simplă, așa cum mi-am dorit eu!». Am stat vreo două luni și un pic de capul ei pentru că s-a lăsat foarte greu. I-am zis la telefon: «Tu nu înțelegi că o să fii nevasta mea?»”, a declarat Valentin Sanfira, la Kanal D.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa