Anamaria Prodan A Câștigat Un Proces împotriva Lui Laurențiu Reghecampf: „N-ai Cum Să Te Zbați Să Nu Plătești Copilului Tău”

Vedeta susține că nu i-a cerut niciodată pensie alimentară fostului soț. Anamaria Prodan a mai câștigat o luptă în războiul cu Laurențiu Reghecampf. Impresara și-a lăsat avocații să se ocupe de toate procesele pe care le are cu fostul partener. Procesul câștigat de Anamaria este legat de pensia de întreținere.

„Astăzi am văzut executarea pentru că a contestat-o. Este rușinos! Este rușinos pentru familie, pentru copilul lui și pentru el. N-ai cum să te zbați să nu plătești copilului tău, să nu îl ajuți, să nu fi lângă el, să nu faci parte din viața lui. E foarte, foarte urât pentru un părinte. Dumnezeu dă fiecăruia după suflet. Nu avem nevoie de nimic, îi mulțumim lui Dumnezeu. Nu stau cu mâna întinsă, nu i-am cerut niciodată nimic. Singur și-a închis și deschis procese, iar le-a închis, iar le-a deschis, a contestat, a recontestat… Ferească Dumnezeu. E jalnic să ajungi așa, că tată, că părinte, că bărbat. Păcat!”, a declarat Anamaria Prodan pentru Antena Stars.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf vor custodia comună a lui Bebeto. Fiul lor, Laurențiu Jr, va locui cu mama lui până la vârsta majoratului. Impresara susține că antrenorul a procedat la fel și cu primul său băiat, Luca Reghecampf, din căsnicia cu Mariana.

„Nu mă interesează ce contestație face. După cum vezi, nici măcar nu știam ce am câștigat, ce s-a mai închis sau redeschis. Așa a făcut toată viață! Așa a făcut și cu primul lui copil. Acestea sunt, probabil, traumele copilăriei. Probabil așa vede el că ar trebui să își trăiască viața copiii lui. Probabil așa a fost și copilăria lui”, a mai spus impresara, tot pentru Antena Stars.

Anamaria Prodan a scos tablourile cu Laurențiu Reghecampf

Impresara nu mai vrea să-l vadă pe fostul ei partener, astfel că a decis să scoată toate tablourile cu Laurențiu Reghecampf pe care le avea în casă. Vedeta susține că și copiii ei au fost de acord cu această decizie. Anamaria Prodan vrea să-i dea înapoi toate tablourile cu el și să le pună în casa în care locuiește cu Corina Caciuc, noua lui iubită.

„Noi am vrut să i le dăm cadou, să le pună cu noua familie, să și le pună acolo la el acasă, că sunt ale lui. Probabil a crezut că am glumit. Nu, copiii au hotărât, am stat de vorbă. Nu avea rost să mai existe ceva, pentru că, repet, el pentru noi a murit și dacă un om a murit, de ce să mai ții ceva?! A făcut foarte mult rău, ne-a dezamăgit și ne dezamăgește în continuare”, a declarat Anamaria Prodan.

Vedeta susține în continuare că Laurențiu Reghecampf nu este lăsat de Corina Caciuc să vorbească cu familia lui. Bebeto i-ar fi scris pe Instagram, iar antrenorul nu i-ar fi răspuns. Împreună cu actuala sa parteneră, Laurențiu Reghecampf are un băiețel de doar câteva luni pe care l-a botezat Liam.



Urmărește-ne pe Google News

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa