Daniela Gyorfi face topul cântăreților de manele: „Pe Florin Salam eu l-am dus prima data în televiziune”



Daniela Gyorfi este una dintre cele mai cunoscute artiste din țara noastră, fiecare român auzind, măcar o dată, o piesa cântată de ea.

Artista a abordat în 2006 și un stil consacrat la acea vreme, manele, iar despre acele momente a vorbit în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai.

Vedeta a fost întrebată dacă manelele i-au salvat cariera, iar ulterior a făcut chiar un top al maneliștilor din țară noastră.

Cântăreața a explicat faptul că piesa „De ce mă minți” i-a adus numeroase cântări, dar spune că a fost un ajutor reciproc, atât pentru ea, cât și pentru Liviu Guță.

Daniela Gyorfi spune dacă manelele i-au salvat sau nu cariera

În 2006, artista a cântat celebra piesă „De ce mă minți” alături de Liviu Guță, iar atunci fanii s-au împărțit în două tabere.
A fost și criticată, dar a fost și lăudată. A avut cântări după lansare, dar spune că succesul nu i s-a datorat lui Liviu Guță sau altor artiști cu care a avut colaborări.

Totodată, ea a ținut să explice faptul că nu a cântat o manea cu Liviu Guță, ci o variantă remixată a piesei „De ce mă minți”, melodia bucurându-se de un real succes.

„În 2006 când am cântat „De ce mă minți”, Liviu m-a sunat pentru această melodie. Eu nu am cântat o manea, a fost remixată de Cristi Faur, cel care a compus și compune pentru Eurovision. Cu totul altă melodie, cu tentă mai dance.

Este clar că în orice parteneriat, ajutorul este reciproc. Am avut cântări și am cântări, dar nu neapărat că a m cântat cu Liviu sau cu nu știu cine, lumea mă ia pe mine individual pentru ceea ce fac, pentru ceea ce sunt ca artist.
Că am cântat cu Florin Salam, cu Ninel de la Brăila, care este violonist. A fost o chestie reciproc avantajoasă.

Într-adevăr pentru ceea ce am făcut în acest segment muzical, de care toată lumea fugea în 2006, nimeni nu voia să își asocieze imaginea. Liviu este martor și poate să spună. Eu nu am primit niciun ban pentru piesa „De ce mă minți”. Într-adevăr mi-a adus spectacole, dar eu toate melodiile, mai ales cu Liviu, au fost hituri aproape toate.„, a explicat Daniela Gyorfi, la „40 de întrebări” cu Denise Rifai.

Daniela Gyorfi a făcut topul maneliștilor din România

Celebra artistă a fost întrebată care este topul maneliștilor din Români. Daniela Gyorfi nu a vrut să facă ea topul, spune că publicul este cel care ar trebui să fie întrebat cine e pe primul loc, însă cel mai apropiat de sufletul ei rămâne Florin Salam.

Este greu să spun. Recunosc că am o slăbiciune pentru Florin Salam, pentru că este un om pe care îl cunosc, l-am cunoscut cu fosta soție, deci mă leagă mai multe lucruri.

De exemplu, la începutul carierei lui, eu l-am dus prima dată în televiziune. Liviu este un profesionist, cântă dumnezeiește în studio are o voce nemaipomenită. Cu cine mă întâlnesc foarte des și îl apreciez este Vali Vijelie. Este un artist care ține pasul cu ceea ce se întâmplă în ziua de azi. Nu pot să spun că e cineva pe primul loc. Trebuie să întrebați publicul cine e pe primul loc și cred că nu va ști. Gusturile diferă, de-asta suntem atât de mulți pe piață ”, i-a mărturisit Daniela Gyorfi lui Denise Rifai, în platoul Kanal D.

Ai un pont sau informații care pot deveni o știre? Scrie-ne pe adresa  [email protected]!

Sursa articolului