Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Cum a glumit Radu Vâlcan pe seama soției lui, însărcinată cu al treilea copil. „Așa și la vaci, și la capre”

Radu Vâlcan și Adela Popescu sunt mai tot timpul puși pe glume și nu ezită să facă asta chiar și public. Recent, vedeta, însărcinată cu al treilea copil, le-a împărtășit fanilor un moment amuzant cu soțul ei.

Radu Vâlcan, în vârstă de 44 de ani și Adela Popescu, în vârstă de 34 de ani, vor deveni părinți pentru a treia oară în vara anului acesta.

Perechea mai are împreună doi fii, Alexandru, 4 ani, și Andrei, 2 ani, iar al treilea bebeluș va fi, de asemenea, băiețel.

„Voiam să vă povestesc ceva drăguț. Stăteam de vorbă într-un moment cu Radu și îi spuneam, în timp ce se mișca micuțul în burtică – în ultimul timp se simte foarte tare -, «ce minune pe Pământ e asta, cum în burtica mea crește un omuleț, efectiv, se coace un omuleț».

Și el zice: «Da, da, da. Așa și la vaci, și la capre». De fapt, are dreptate”, a spus Adela amuzată de moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *