Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Ce se întâmplă cu Rona Hartner după despărțirea de soț. „El chiar m-a dezamăgit ca om”

La câteva zile după ce Rona Hartner a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, Herve, vedeta face noi declarații. Vedeta spune că nu există cale de împăcare și că a fost foarte dezamăgită de omul în care avea încredere.

Rona Hartner, în vârstă de 48 de ani, și Herve s-au căsătorit în toamna anului 2019 și păreau unul dintre cele mai solide cupluri. Din păcate, cei doi s-au separat.

„Nu există cale de împăcare. Mi-am dat seama că poate cea de-a treia nuntă nu o voi greși. Mai mult mă gândesc la faptul că el chiar m-a dezamăgit ca om. Numai Dumnezeu nu mă va dezamăgi.”, a spus Rona Hartner pentru Antena Stars.

„Am vrut să divorțăm amiabil. Am făcut un partaj corect. El a plecat cu tot ce a vrut de la mine. I-am zis tot ce vrea să ia. Mi-a făcut o listă și i-am dat tot ce a vrut. Nu a ieșit deloc ceva oribil.

Din fericire, a fost foarte corect. Și cu conturile ne-am aranjat. De-aia ne-au trebuit două luni până să anunțăm divorțul, ca să aranjăm totul. Cunoști un cuplu după cum divorțează”, a declarat Rona Hartner în cadrul unei emisiuni tv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *