Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Irina Fodor, apariție sexy la „Chefi la cuțite”. Prezentatoarea a îmbrăcat o rochie mulată și decoltată

Irina Fodor e noua prezentatoare de la „Chefi la cuțite”. Ea îi ține acum locul Ginei Pistol. Recent, prezentatoarea a atras atenția cu apariția sa, cu silueta pe care o are la 31 de ani.

Pe 4 aprilie s-a aflat că Irina Fodor va apărea săptămânal pe micul ecran, la Antena 1, în calitate de prezentatoare la „Chefi la cuțite”. Cu mari emoții și cu încântare a primit vestea. „Pentru mine a fost o mare bucurie să fiu cooptată la acest proiect, dar și o mare surpriză. Am avut emoții mari în prima zi de filmare, atât de mari, încât am făcut febră musculară la picioare de la cât am tremurat! Însă Gina mi-a făcut o prezentare foarte frumoasă și emoționantă, iar chefii, concurenții lor și echipa de producție m-au primit cu brațele deschise”.

Prezentatoarea recunoaște însă că nu i-a fost ușor să preia proiectul „Chefi la cuțite”. „Nu a fost deloc ușor să preiau un proiect de la jumătate, pentru că a trebuit să prind firul poveștii pentru fiecare concurent din mers, să fiu pe fază la glumele interne ale chefilor și să am atenție sporită la regulile probelor, așa că sper ca publicul să îmi ierte micile stângăcii de început de drum”, a mai declarat Irina Fodor pentru a1.ro.

Recent, în ediția din 9 mai, Irina Fodor a avut o apariție sexy la „Chefi la cuțite”. Prezentatoarea show-ului culinar a făcut furori într-o rochie foarte mulată pe corp, cu decolteu și o crăpătură adâncă pe picior.

Articolul vestimentar deschis la culoare i-a pus în evidență silueta vedetei de doar 31 de ani. În urmă cu 10 ani, pe când avea 21 de ani, Irina Fodor a devenit mama unei fetițe. De atunci, mămica se menține în formă, are grijă la stilul ei de viață.

Unde a lucrat Irina Fodor înainte de a deveni prezentatoare la Antena 1

Înainte de a accepta postul de prezentatoare la „Chefi la cuțite”, Irina Fodor a fost implicată într-un alt show de televiziune, dar la alt post.

În 2018, PRO TV a transmis că Irina Fodor devenea coprezentatoare la „Vocea României” sezonul 8 alături de Pavel Bartoș, prezentatorul concursului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *