Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

„Am fost în depresie mai bine de șase luni” 

„Burlacul” ascunde în spatele zâmbetului multă durere. Andi Constantin a traversat perioade mai puțin plăcute din punct de vedere emoțional, dar cu toate acestea a reușit să le facă față cu brio. A fost nevoie de un proces lung de autocunoaștere, dar și dezvoltare personală, însă a reușit să treacă peste depresia care pusese stăpânire pe viața lui. 

Când îl vezi la TV cum se raportează la fiecare moment din viața lui și cum privește lucrurile, ai zice că toată viața a gândit așa. Nimic mai fals! Andi Constantin a făcut dezvăluiri despre cele mai negre momente din viața lui, care l-au dus în punctul în care să-și dorească să se cunoască mai bine și să învețe să facă față greutăților.

Un accident de mașină avea să-l pună pe bară din punct de vedere fizic, dar și emoțional. Cu toate acestea, a reușit să găsească puterea necesară pentru a învăța ce este recunoștința și cum să se bucure, cu adevărat, de ceea ce viața îi oferă.

CITEȘTE ȘI S-A DAT DE GOL! CINE ESTE POSIBILA CÂȘTIGĂTOARE DE LA BURLACUL. A FOST PRINTRE PREFERATELE LUI ANDI CONSTANTIN DE LA ÎNCEPUTUL CONCURSULUI

Andi Constantin: „Am găsit recunoștință în fiecare zi”

„Burlacul” recunoaște că pentru a reveni la o stare emoțională bună a avut nevoie de un proces îndelungat. Însă, nimic nu e mai frumos decât să știi că ai avut o cumpănă și, cu ajutor, ai reușit să o depășești și să-ți schimbi radical viața.

”Un moment foarte greu a fost când am avut un accident de mașină și din cauza aceea am intrat într-o depresie mai bine de șase luni. Schimbarea de atitudine vizavi de viață m-a ajutat să mă pun pe picioare. Sigur, nu vă gândiți că asta s-a întâmplat peste noapte, e un proces de durată!

Pentru mine, de exemplu, a însemnat că, în loc de a fi furios pe mine pentru ce am făcut, am devenit recunoscător pentru că sunt încă în viață. Am practicat emoții pozitive, am găsit recunoștință în fiecare zi, iar de atunci viața mea s-a schimbat complet.”, a declarat Andi Constantin, potrivit viva.ro

VEZI ȘI REACȚIA DURĂ A LUI ANDI CONSTANTIN, DUPĂ CE A AFLAT CĂ BIANCA BONEF, UNA DINTRE PRETENDENTELE SALE ARE O MESERIE RUȘINOASĂ: „ÎȚI VINZI CORPUL”

Sursă foto: instagram.com/andi_constantin/

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *