Băieții Adelei Popescu, în vizită la străbunica lor. „Mă emoționează peste măsură imaginea”

Adela Popescu și Radu Vâlcan au mers zilele acestea în vizită la rude. Astfel că cei doi băieți ai cuplului au avut o întâlnire emoționantă cu străbunica lor, chiar în Vinerea Mare. Vedeta a postat imaginea pe Instagram, iar alături a scris un mesaj.

„Mă emoționează peste măsură imaginea asta. Băieții noștri alături de mamaie Ilonka, singura lor strabunică.

Băieții Adelei Popescu, în vizită la străbunica lor. „Mă emoționează peste măsură imaginea”

Să ne trăiești multi ani și sa le pregatesti baieților la majorat rulada cu ness și lapte de pasare!”, a scris Adela Popescu pe Instagram.

Adela Popescu este însărcinată în 7 luni

Adela și Radu vor deveni părinți pentru a treia oară, iar cuplul va avea tot un băiat. Recent, fosta prezentatoare TV a dezvăluit cum este această perioadă pentru ea.

„Sunt în 7 luni și abia acum am început să simt că sunt însărcinată. În sensul că respir din ce în ce mai greu, merg balansat ca rața și nu mai pot dormi fără pernă de gravide.

Acesta este și motivul pentru care am hotărât să venim în această vacanță. Știam că nu voi mai avea cum mai târziu și cel mai probabil nici în vară nu vom mai avea cum pentru care urmează să nasc la începutul lui iulie”, a declarat Adela Popescu pentru Click.