Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Ei sunt sufletiștii care i-au „înfiat” pe copiii și bătrânii abandonați din Giurgiu

Grupul „Sufletiști în UK și în Europa” a luat ființă cu aproape șapte ani în urmă, la inițiativa unui giurgiuvean cu adevărat sufletist, Daniel Iordache. Acesta a părăsit România pentru un trai mai bun în Marea Britanie, chiar acum șapte ani, și, de atunci, se implică, alături de cei câteva zeci de români veniți din toate colțurile țării în Marea Britanie, pentru un trai mai bun, ca și el, în remedierea, pe cât posibil, a problemelor copiilor și bătrânilor abandonați din Giurgiu.

S-a născut pe data de 12 aprilie 1974, în Giurgiu. Până când a părăsit țara, a locuit în satul Remuş, la doar câțiva kilometri de municipiul Giurgiu unde, spune el, i-a rămas sufletul. Şi, ori de câte ori are ocazia, Daniel se întoarce acolo unde se simte cu adevărat acasă. Când doreşte să se  relaxeze, caută compania prietenilor, fuge la pescuit sau ascultă muzică…

Oameni simpli pentru oameni simpli

De când s-a stabilit la Londra, Daniel Iordache munceşte în construcţii. Ca mulţi alţii, a plecat în căutarea unei vieţi mai bune pentru el şi pentru familie. Nu regretă nicio clipă pasul făcut, dar are momentele lui de nostalgie, când tânjeşte după sarmalele făcute de mama sau după mâncărurile tradiţionale. Conştient că viaţa i-a dăruit mai mult decât altora, acum aproape șapte ani, Daniel Iordache a pus bazele unui Grup, mai întâi pe Facebook, apoi… s-au şi regăsit în realitate. Grupul poartă denumirea „Sufletişti în UK şi Europa” şi, iniţial, fusese făcut pentru a ajuta diverse cazuri sociale.

Grupul „sufletiștilor” îi salută pe toți românii de acasă

Numai că, la verificări ceva mai amănunţite, a avut surprize neplăcute, în sensul că a fost minţit de „furnizorii” cazurilor, iar banii strânşi cu greu de grup ajungeau, de fapt, în alte locuri.

Cei pe care i-a adunat sub „pălăria” Sufletiştilor sunt, la rândul lor, oameni simpli, care muncesc atât în Marea Britanie, cât şi în alte ţări din Uniunea Europeană. Şi, din puţinul lor, atunci când se porneşte o acţiune de strângere de fonduri pentru o cauză nobilă, sau pentru a sprijini un membru al grupului, se organizează imediat şi… ca nişte Sufletişti, rezolvă problema. (VEZI ȘI: EI SUNT ADEVĂRATELE AJUTOARE ALE LUI MOȘ CRĂCIUN. AU ÎMPĂRȚIT SPERANȚĂ PENTRU APROAPE 2.000 DE SUFLETE)

„Nu mă voi opri aici”

Daniel Iordache i-a pus, în ultima perioadă, pe sufletiştii lui la treabă pentru copiii sau bătrânii abandonaţi, aflați, cumva, în grija DGASPC Giurgiu. Donaţii de doi, trei sau mai mulţi euro, puţin cu puţin s-a făcut mult şi, astfel,  datorită lui  şi grupului, aceștia au avut parte de sărbători de iarnă frumoase, de hăinuţe, încălţăminte şi dulciuri. Nici de Sărbătorile Pascale nu i-a uitat pe copii, tot el fiind cel care, chiar de ziua lui, pe 12 aprilie 2017 (la începuturile acțiunilor pentru copiii abandonați) le-a dăruit cadouri de Iepuraş celor mici.

„Ideea cu ajutorarea orfelinatelor, mă rog, căsuţelor – sincer, pentru mine au acelaşi înţeles, copilaşii aceia tot singuri şi ai nimănui sunt – mi-a venit într-una din deplasările mele în ţară când, în maşină fiind pe DN 5, între Bucureşti şi Remuş, toamna, am auzit la radio un reportaj despre copiii abandonaţi. M-a impresionat foarte tare şi, în acel moment, am zis că gata, ştiu ce am de făcut de acum înainte. Şi…iată-mă la a nu mai știu cu exactitate a câta acţiune…şi nu mă voi opri aici!”, declara, vizibil emoţionat, Daniel Iordache.

„Respectă și vei fi respectat”

Se ghidează în viaţă după lucruri simple, dar cel mai important lucru pe care îl spune, mereu, este „Respectă, şi vei fi respectat”. De aceea, tot ceea ce întreprinde el se bazează pe respectul faţă de cei de lângă el.

Tot din respect, în cei aproape șapte ani, către Giurgiu au pornit, fie sub forma sumelor de bani, fie a comenzilor de mobilier, aparatură sau chiar excursii și tabere pentru cei mici, peste șapte miliarde de lei vechi. Nu s-a făcut o contorizare exactă a sumelor donate, dar… cam acestea ar fi. Mai greu le-a fost în această perioadă de pandemie, când cu toții au trebuit să își regândească și să își reașeze viețile. Unii dintre Sufletiști au rămas fără locuri de muncă, fiind, astfel, nevoiți să revină în țară și să găsească alte modalități de a se implica. Dar, cu toții, nu au uitat că, dincolo de sume de bani sau de donații, sunt copii, bătrâni sau oameni nevoiași ce au nevoie de ajutor.

Monica Lăceanu, directorul Complexului de Servicii Sociale Giurgiu, a povestit, pentru CANCAN.RO, cât de mult înseamnă ajutorul venit din partea românilor cu suflet mare.

„Am beneficiat, în special în ultimii ani, de suport extraordinar din partea domnului Iordache și a celorlalți membri ai grupului. Copiii noștri, alături de alți copii instituționalizați, au beneficiat de excursii, de-a lungul vremii, mai puțin anul trecut când, din pricina pandemiei, nu am putut merge în tabără, chiar dacă se achitase avansul. (NU RATA: INIMOȘII CARE VÂND ZACUSCĂ ȘI DULCEAȚĂ ÎN CENTRUL CRAIOVEI CA SĂ STRÂNGĂ BANI PENTRU FAMILIILE NEVOIAȘE)

Mai mult, la debutul pandemiei, când nu se găseau materiale sanitare și dezinfectanți, sau dacă se găseau erau foarte scumpe, Sufletiștii ne-au trimis câteva sute de lire, cu ajutorul cărora am cumpărat mănuși, măști și dezinfectanți. Apoi, când copiii au urmat cursurile online, tot cu sprijinul Sufletiștilor am primit donații în tablete, laptopuri și mobilier specific pentru copii…

Una peste alta, mai tot timpul am fost ajutați de românii de peste graniță, reuniți în acest frumos grup”, a spus Monica Lăceanu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *