Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Cristi Borcea, anunțul momentului despre relația cu Valentina Pelinel: Mai vrea un copil

Omul de afaceri a fost invitatul emisiunii „Poezie și delicatețuri” a vecinului său de la Cetate (Dolj), confesându-se la masă în fața poetului că a început să-și scrie biografia. Nu a fost singura dezvăluire făcută în emisiune.

Cristi Borcea a fost invitatul lui Mircea Dinescu în cadrul emisiunii „Poezie și delicatețuri”, difuzată de Prima TV, într-un cadrul natural deosebit, pe malul Dunării. Cei doi au relații vechi, practic se ocupă de agricultură în zona Cetate (județul Dolj), alături de un alt ex-dinamovist și prieten comun, Gigi Nețoiu.

„Mai dau din cărți, ca să uit de pușcărie”

Omul de afaceri Cristi Borcea nu a venit cu mâna goală, mai ales că este vorba de o emisiune cu o masă pregătită de Dinescu. Borcea i-a adus poetului două cărți, pe care susține că le-a citit. 

„Uite, din partea mea, v-am adus Paul Valery și Plutarh (scriitor și moralist grec, din secolul I, n.red). De unde le am? De la pușcărie. Cu ce puteam să-mi ocup timpul acolo?! Acum, încep să mai dau din ele, ca să nu-mi aduc aminte de acele momente. Mai schimbam cărți între noi, citeam, citesc și acum, mai ales că am probleme mari cu somnul, din cauza traumelor din pușcărie și de când am pierdut campionatul cu Dinamo în 2009. Aveam voie doar o oră la aer „acolo”, în rest 23 de ore eram doar înăuntru. Copiii m-au ținut viu cât am fost închis, m-au ținut antrenat. Pe ultimii patru, i-am conceput cât timp eram la închisoare”, a povestit Cristi Borcea.

„Ieșeai cu «Opere complete» de acolo”

Milionarul și poetul s-au ținut de glume și pe fondul muzical al unor lăutari, care le-au cântat celor doi. Dinescu l-a chestionat dacă a citit cartea fostului președinte francez Francois Mitterand, Borcea a replicat: „Nu, doar de iubitele lui știu”. Apoi, a vrut să-l impresioneze pe Dinescu cu faptul că știe anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare, 1457-1504, rostind pe nerăsuflate, moment în care gazda a replicat: „Vezi ce înseamnă pușcăria? Te face om”. 

Cristi Borcea a ispășit 5 ani și jumătate în două dosare, „Transferurilor” și „Retrocedărilor”, din martie 2014-iulie 2018, respectiv februarie 2019-noiembrie 2019

Borcea s-a apucat acolo să-și scrie autobiografia: „Am început cu perioada Dinamo, cu buteliile, vreau să-mi scriu toată viața”. Mircea Dinescu i-a mai oferit o replică: „Dacă mai dura doi ani pușcăria, ieșeai cu „Opere complete” de acolo”.

Plan cu Valentina

Tot fredonând diverse melodii de petrecere, asistând la Mircea Dinescu care pregătea masa, ficat de vițică, fiindcă e mai frăgezel”, flambat cu vin și cu portocală, uns cu slănină, cu pâine de casă de la moară, Borcea a dezvăluit planul său și-al Valentinei, a treia soție a sa. 

„Valentina mai vrea unul, pe al 10-lea, și gata! Doar cu Valentina. Și-apoi gata. Pe final de carieră, oricine se retrage la carapace”, a comentat Borcea. Omul de afaceri are 9 copii, cu patru femei, dintre care trei cu actuala soție, Valentina, este vorba de Milan (5 ani) și gemenele Indira Maria și Rania Maria, de 2 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *