Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Soția lui Mihai Dedu. Cine e femeia care îi e alături prezentatorului de la Pro TV de 34 de ani

Mihai Dedu apare de luni până vineri la Pro TV. Prezintă știrile de ani de zile la același post de televiziune. Viața sa profesională a fost mereu în lumina reflectoarelor, mai puțin cea personală. Iată ce familie are, cine e soția lui și cu ce se ocupă.

Mihai Dedu a intrat în presă în 1993, la Pro FM. Ulterior, în 2002, acesta a început să prezinte jurnalul de dimineaţă la Pro TV, lucru pe care îl face şi în prezent. De-a lungul anilor a avut mai multe colege printre care Florina Fernandez, Olivia Steer, Oana Andoni și Andreea Liptak. Acum apare pe micul ecran alături de Lavinia Petrea sau de Andreea Marinescu.

Dincolo de viața profesională, Mihai Dedu are o familie frumoasă. E căsătorit cu Adriana Dedu de aproape 29 de ani, dar formează un cuplu de 34 de ani. În 2017 cei doi au făcut nunta de argint.

„Am reuşit să stăm împreună atâţia ani datorită comunicării şi faptului că ne iubim foarte tare. N-a fost romantic atunci când m-a cerut în căsătorie. A fost o hotărâre destul de bruscă, am zis: «Gata, ne căsătorim». S-a întâmplat după 5 ani de prietenie. ”, a declarat Adriana Dedu, cu ani în urmă, la „Vorbește lumea”.

Nu mulți știu, dar și soția prezentatorului lucrează la Pro TV, în spatele camerelor de filmat.

„Soția mea e în PRO TV din 1996, are și ea 24 de ani bătuți pe muchie. A fost discretă, are o modestie exacerbată.”, a declarat Mihai Dedu în 2020 pentru click.ro.

Cei doi formează un cuplul discret, rar apar la evenimente împreună. Adriana și Mihai Dedu au împreună un fiu de 21 de ani, pe Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *