Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

9 tendințe de design extrem de populare, care sunt mai degrabă pretențioase decât bune

Înainte de a începe renovarea căutăm diferite proiecte. Toată lumea adoră imaginile perfecte: pereți deschiși la culoare, soluții de design neobișnuite, idei îndrăznețe. Din păcate, mulți oameni uită că apartamentul este pentru a locui în el, nu doar pentru a face poze.

Am studiat mai multe exemple de design modern și am selectat câteva care arată frumos doar în imagine, dar în viața de zi cu zi creează probleme.

Mânere netede și lucioase în bucătărie.

Elementele din oțel inoxidabil lucios arată minunat în fotografie. În viața de zi cu zi este puțin altfel: murdăria se așază foarte repede pe suprafețele metalice. De îndată ce deschideți ușa frigiderului apar pete pe mâner. Urmele de grăsime de pe mânerele și pereții laterali ai cuptorului cu microunde trebuie șterse cu regularitate, iar blatul din oțel se va zgâria rapid. De aceea vă recomandăm să optați pentru varianta mată.

Pat din paleți.

Deși acest tip de pat pare modern, ecologic și ieftin, are dezavantajele sale.

În primul rând paleții din lemn netratat au o structură poroasă și atrag tot praful. În al doilea rând contează unde au fost folosiți înainte. În loc de paleți puteți cumpăra un pat obișnuit din lemn.

Suport de umerașe în loc de șifonier.  

Rețelele sociale sunt pline de fotografii în care proprietarii folosesc aceste suporturi în loc de dulap. Acestea arată frumos mai ales atunci când hainele se potrivesc cu interiorul camerei. Dar, în practică, nu sunt comode deoarece se depozitează foarte multe haine sau pur și simplu le aruncăm deasupra.

Prin urmare, dacă nu sunteți sigur de faptul că puteți păstra ordinea, este mai bine să cumpărați un dulap clasic.

Proiector în loc de televizor.

Obiectele din trecut revin la modă din când în când. Și proiectoarele câștigă popularitate. Unele persoane le cumpără în loc de un televizor deoarece se presupune că atunci când vizionăm un film pe un proiector avem senzații complet diferite. Dar proiectorul are și o serie de dezavantaje. În primul rând veți avea nevoie de un ecran special sau, în cel mai rău caz, de un perete deschis la culoare. În al doilea rând în timpul zilei lumina v-ar putea împiedica să priviți vreun film, prin urmare veți avea nevoie de perdele groase. Pe lângă aceasta proiectorul mai are nevoie și de difuzoare.

Mobilier de culoare neagră.

O bucătărie complet neagră sau doar câteva dintre elementele acesteia arată impresionant. Cu toate acestea, în viața de zi cu zi, negrul creează multe probleme și necesită o îngrijire foarte atentă. Apa calcaroasă poate lăsa pete pe mobilier. Fațadele negre (nu contează dacă sunt mate sau lucioase) vor încărca încăperea, mai ales dacă este mică. De aceea vă recomandăm să acordați preferință culorilor mai deschise.

Șemineu.

Șemineul este principalul atribut al confortului din filmele de Crăciun. Dar, din păcate, realitatea diferită. Șemineul are multe dezavantaje. În primul rând flăcările deschise sunt inflamabile. În plus acesta necesită întreținere: curățarea cenușii, pregătirea lemnului de foc și monitorizarea flăcării. Sistemul de ventilație trebuie să funcționeze bine pentru că, în caz contrar, mirosul de ars se va răspândi în toată casa. În plus șemineul nu este o plăcere ieftină. Pentru a înlocui versiunea clasică puteți alege o variantă mai accesibilă și mai sigură – un bioșemineu.

Baterie cu pipa înaltă.

Designerii, mai ales în apartamentele mici, încearcă să compenseze chiuveta mică cu o pipă înaltă a bateriei. Pe de o parte este foarte comod deoarece puteți spăla o cratiță mare sau un borcan. Cu toate acestea, unii proprietari se confruntă cu faptul că apa stropește totul în jur. De aceea ar fi bine să alegeți o chiuvetă cu adâncime medie și o baterie de înălțime optimă.

Pereți de cărămidă.

La prima vedere aceasta este o soluție ideală, deoarece cărămida este un material puternic, durabil și ecologic. Dar are și unele dezavantaje. În primul rând, are o structură poroasă pe care se poate forma mucegaiul. Și, în plus, un astfel de perete devine un „magnet” pentru praf și murdărie.

Rafturile deschise de lângă aragaz, hotă sau chiuvetă.

Tendința ultimilor ani este depozitarea deschisă, pe rafturi. Dar această idee nu este prea bună pentru bucătărie. În primul rând se adună mult praf pe suprafețe. În al doilea rând nu se recomandă să așezați rafturi deschise lângă aragaz, hotă și chiuvetă, care se consideră cele mai „murdare” locuri din bucătărie. În loc de rafturi deschise, se puteți opta pentru dulapuri obișnuite transparente.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *