Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Orasul in care casele bolnavilor de COVID au fost marcate cu simboluri rosii.

Un primar din Venezuela a trecut la marcarea cu simboluri de avertizare de culoare rosie a caselelo persoanelor infectate cu COVID-19. Totodata, primarul a amenintat locuitorii ca va reduce beneficiile sociale pentru cei care incalca regulile de carantina, scrie Reuters.

„Ne protejam oamenii”, a declarat Luis Duque, primarul din Sucre, Yaracuy.

„Acest semn indica faptul ca aici exista un caz de Covid sau un suspect de Covid, astfel incat oamenii pot fi atenti”, a mai spus el intr-un videoclip postat saptamana aceasta pe o retea sociala.

De asemenea, primarul a mai spus la un post de radio local ca sunt necesare masuri radicale, pentru ca Venezuela se confrunta cu al doilea val de Covid. In acelasi interviu acesta a anuntat ca se gandeste sa taie ratiile alimentare si de gaz pentru cei care nu respecta restrictiile.

Venezuela se confrunta cu o noua explozie a numarului de imbolnaviri, dupa un prim varf inregistrat in august 2020. Marti, tara a anuntat 1.526 de cazuri noi si 15 decese. Yaracuy a raportat 186 de cazuri noi, fiind al patrulea cel mai afectat stat.

Duque a spus ca administratia sa ii va amenda pe cei care nu respecta carantina cu echivalentul a 9 dolari, adica salariul minim pe cateva luni din Venezuela hiperinflationista.

Ministerul informatiei din Venezuela si Duque nu au comentat pentru Reuters aceste decizii. In schimb, primarul a mai spus pentru presa locala ca, daca cineva considera ca masurile sunt neconstitutionale, le poate contesta in instanta.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *