Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Adevăruri nespuse despre copilăria Andreei Bălan. „Încercam să fiu din ce în ce mai bună, pentru a obține de la tatăl meu iubire”

Andreea Bălan a vorbit de curând la #BraveTalk , o campanie despre sănătatea emoțională și conștientizarea importanței ei, despre copilăria ei furată, despre anii de terapie de după și cum a învățat să se poarte ea cu ea, după experiențele avute cu tatăl ei.

„Cred că dacă tatăl meu nu era atât de dur, eu nu aș fi fost ce sunt astăzi. Pentru mine conta foarte mult confirmarea lor, a tatălui meu și a mamei mele, și rar se întampla să vină.

De aceea încercam să fiu din ce în ce mai bună, pentru a obține de la tatăl meu iubire și nu prea obțineam. Și a fost greu, pentru că pentru mine conta să îl mulțumesc pe el. Nu conta că urla un stadion, nu conta, eu pe el voiam să îl mulțumesc” a povestit Andreea.

Andreea a iertat și a trecut mai departe, a înțeles că
trebuie să se înțeleagă și să îi înțeleagă pe cei din jurul ei, a făcut terapie
pentru copilul din ea și continuă să facă pentru a evolua, pentru a se alinia
și echilibra, pentru a fi cea mai bună versiune a ei pentru cele două fetițe
ale sale.

„Cred că ele vor dori să fie în
lumina reflectoarelor, pentru că este exemplul pe care îl văd, atât la mine cât
și la tatăl lor. (…) Diferența va fi că eu le voi lăsa să se joace. O întreb
pe Ela dacă vrea să filmam ceva, dacă îmi spune nu, nu filmăm”, a mai adăugat
Andreea.

Despre copilăria ei, despre succesul uriaș venit atât de
devreme, Andreea a povestit că atunci când ajungi celebru de mic, îți pierzi
reperele, nu știi cum e să trăiești ca un om normal.

Andreea Bălan își amintește mereu de lucrurile pe care nu
le-a avut niciodată. „Mi-am
privat partea emoțională de foarte multe lucruri”, a mai adăugat ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *