Florin Salam a ajuns în instanță! Manelistul are datorii de câteva mii de euro

Florin Salam este bun de plată. Manelistul și Roxana Dobre au fost dați în judecată de către o bancă de celule stem. Cei doi nu au mai plătit facturile de ani de zile, iar acum au ajuns în instanță cu datorii de câteva mii de euro.

Pentru primul copil, Florin Salam și Roxana Dobre au apelat la ajutorul unei bănci de celule stem. La vremea respectivă, aceștia au optat pentru pachetul premium, obligându-se ca timp de trei ani și jumătate să plătească în fiecare lună 54 de euro. (CITEȘTE ȘI: FLORIN SALAM ȘI ROXANA DOBRE, PETRECERE DE POMINĂ ÎN PLINĂ PANDEMIE)

Astfel, cei doi trebuia să achite aproape 2.500 de euro în 44 de rate egale, plus încă 100 de euro la încheierea contractului.  Însă Florin Salam și Roxana Dobre au plătit doar 6 luni, iar apoi s-au făcut că plouă. Compania medicală a continuat să emită facturi lunare, la care a aplicat dobânzi contractuale. Iar pentru că ani de zile manelistul nu a făcut plata, acum întreaga „afacere” a ajuns în instanță, potrivit WOWbiz.ro.

Ce au decis judecătorii?

Pentru că datoriile nu au fost achitate, banca de celule stem s-a adresat instanței, pentru a recupera aproape 10.000 de lei. La proces avocatul celor doi a cerut respingerea acțiunii pe motiv că termenul s-a prescris și că nu au fost înștiințați de existența unei somații de plată. (VEZI ȘI: FLORIN SALAM PĂRĂSEȘTE ROMÂNIA! UNDE ARE DE GÂND SĂ SE MUTE „REGELE F.S”: „NE ÎNTOARCEM CÂND TREBUIE”)

Florin Salam a susținut că toate înștiințările de plată au fost trimise pe o adresă veche, ei  ne mai locuind de ceva timp acolo. Contestațiile celor doi nu au fost admise, iar acum manelistul este bun de plată. Acesta a fost obligat de instanță să plătească sumele restante, de aproape 10.000 de lei.

Pe lângă datoria deja existentă, Florin Salam trebuie să mai acopere și penalizările ce s-au adunat în fiecare lună, datoria crescând astfel de câteva ori.

 

Sursa