Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Iubita lui Dani Oțil, primele declarații despre sarcină “Aș mânca non-stop”

Marele anunț a fost făcut, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil urmează să devină părinții. Vestea cea mare a fost dată chiar de matinalul de la Antena 1, iar viitoarea mămică a vorbit, recent, despre experiența minunată prin care trece.

Gabriela Prisăcariu este însărcinată în luna a patra, iar prezența celui mic în pântecele sale deja și-a făcut simțită prezența. Iubita lui Dani Oțil a făcut primele declarații despre sarcină și a vorbit despre cum se simte. Se pare că viitoarea mămică a fost deja cuprinsă de pofte, a luat primele kilograme în greutate și a renunțat la sport din motive medicale. (CITEȘTE ȘI: DANI OȚIL, ȚINTA GLUMELOR LA „NEATZA CU RĂZVAN ȘI DANI”. CE A SPUS RĂZVAN DESPRE EL CA VIITOR TATĂ)

„Suntem în 16 săptămâni, 4 luni, burtica crește ușor, ușor. Din păcate la capitolul sport nu vă pot arăta exerciții deoarece din motive medicale nu am voie să fac mișcare deloc. Trebuie să stau linișită, am pus 2 kilograme, îmi este foame încontinuu și mănânc foarte multă mâncare. Aș mânca non-stop și numai mâncare consistentă, ciorbiță, tocăniță”, a spus Gabriela Prisăcariu pe contul său de Instagram.

Gabriela Prisăcariu, însărcinată în patru luni

„Când vă căsătoriți?”

După ce i-a pus pe internauți la curent cu ce se întâmplă în viața ei, Gabriela Prisăcariu a ținut să mai facă unele precizări. Aceasta i-a sfătuit pe oamenii din mediul online să nu mai fie atât de invazivi și insistenți în întrebări. (VEZI ȘI: GABRIELA PRISĂCARIU ȘI DANI OȚIL AU DAT FRÂU LIBER PASIUNII ÎN TIMP CE SE AFLAU ÎNTR-O PISCINĂ.)

Tânăra a subliniat faptul că persoanele publice nu trebuie să răspundă chiar la orice întrebare, iar unele pot să fie destul de dureroase. Aceasta  a menționat că există situații în care unele cupluri chiar nu pot să aibă copii și atunci întrebările insistente pe această temă dor.

Mai mult, iubita lui Dani Oțil a mai mărturisit că acum după ce sarcina a fost anunțată este sigură că vor apărea noi întrebări legate de căsătorie sau de un al doilea copil.

„Mă bucur că am terminat cu mesajele acelea «bă, voi când faceți un copil» De ce vă băgați cu bocancii în viețile omaenilor, paote unele cupluri nici nu pot face copii, de ce trebuie să faceți astfel de mesaje, am tereminat cu mesajele astea, acum aștept să înceapă mesajele când vă căsătoriți și când faceți un nou copil”, a mai spus Gabriela Prisăcariu.

Sursa

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *