Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

8 tendințe de design interior care au fost resimțite de cei care le-au pus în practică

În fotografiile din revistele de modă designul caselor sau al apartamentelor arată întotdeauna perfect. Mulți oameni se inspiră din astfel de imagini și le pun în aplicare. Dar când totul este gata observă capcanele despre care designerii preferă să nu vorbească.

Am studiat cu atenție tendințele actuale de decor și am aflat pe care ar fi bine să le evităm.

1. Covoarele cu fir lung. 

Aceste covoare adună foarte mult praf. Un covor moale va fi, cu siguranță, locul preferat al animalelor de companie, dar dezavantajul acestuia este că firele se așază.

2. Ușă la fiecare cameră.

Nu este obligatoriu ca fiecare cameră să aibă ușă deoarece ocupă mult spațiu. Ar fi bine ca în bucătărie sau în camera de zi să nu fie ușă. O alternativă ieftină ar putea fi o perdea sau un sistem de tip carte.

3. Masă de sticlă.

Pe mesele de sticlă se observă toate petele și zgârieturile. Pe lângă aceasta, din cauza expunerii la temperaturi ridicate, sticla poate crăpa ori desface în fragmente mici.

Iată ce s-a întâmplat cu măsuța noastră de sticlă în timp ce ne uitam la televizor.

4. Perdele prea  lungi.

Țesătura de pe podea arată foarte bine și ne permit să ascundem denivelările podelei. Dar nu sunt foarte practice deoarece se murdăresc mult mai repede, necesită spălări frecvente, mai ales dacă aveți animale de companie în casă.

5. Chiuveta lângă fereastră.

Este foarte plăcut, în timp ce spălăm vesela, să admirăm priveliștea de afară. Spălarea vaselor și admirarea priveliștii din afara ferestrei este o idee minunată. Cu toate acestea, recenziile persoanelor care au optat  pentru un astfel de design în apartamentul lor menționează faptul că stropii de apă nimeresc pe geam și acesta trebuie șters. Pe lângă aceasta majoritatea persoanelor țin coșul de gunoi sub chiuvetă și au calorifer sub fereastră. Adică nu veți avea cele mai plăcute arome. Și încă o întrebare care rămâne nerezolvată: cum se spală fereastra?

6. Mobilierul alb.

Mobilierul alb arată frumos și original. Cu toate acestea, după un timp, toată lumea se confruntă cu faptul că acesta necesită o curățare constantă și trebuie să plătiți pentru serviciile de curățătorie chimică. Designerii ne oferă drept alternativă tonurile albastru intens sau verde închis, care vor crea o atmosferă plăcută și curată și nu necesită o întreținere atât de costisitoare. Apropo, interiorul alb nu este la fel de interesant ca acela cu accente luminoase.

7. Chiuveta din piatră artificială.

O astfel de chiuvetă pare mai frumoasă decât una de oțel inoxidabil. Pe lângă aceasta absoarbe sunetele apei care curge și este mai spațioasă. Dar are și unele dezavantaje. Pentru a o îngriji avem nevoie de produse speciale și, pe lângă aceasta, trebuie să evităm schimbările bruște de temperatură și nu se recomandă să punem obiecte grele în ea.

8. Acest model de cadă.

Aceste căzi necesită mult spațiu și design pe potrivă. Dacă doriți să faceți duș în această cadă, veți avea nevoie de o perdea circulară sau va trebui să instalați o cabină de duș separată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *