În copilărie, Dan Capatos își dorea să devină preot. La 17 ani a realizat ce meserie îi place: „Citeam toate publicațiile”

Dan Capatos moderează de ani de zile o emisiune de succes, a făcut sute de interviuri de-a lungul timpului și a aflat multe despre viețile persoanelor publice. De data aceasta a schimbat tabăra, prezentatorul a povestit despre viața sa, despre ce gânduri avea în copilărie și cum și-a ales meseria de jurnalist.

Ani de zile a prezentat emisiunea „Xtra Night Show” la Antena 1, a avut peste 20 de sezoane, dar de ceva vreme s-a mutat cu show-ul la Antena Stars. Dan Capatos este unul dintre jurnaliștii de televiziune consacrați. Puțini știu însă că în copilărie nu visa să devină om de presă, ci preot. A fost influențat de bunicul său. Mai târziu, acesta credea că o să devină arhitect, iar mai apoi medic, mama sa lucrând în acest domeniu.

Ei bine, nu a urmat niciunul dintre aceste drumuri și la 17 ani și-a dat seama că vrea să devină jurnalist. „Până la urmă am devenit, ceea ce mi-am dorit cu adevărat să fac. La 17 ani, după “explozia presei” din vremea comunismului, am realizat că vreau să fiu jurnalist.”, a declarat prezentatorul în emisiunea Cultour.

Adolescența și-a petrecut-o citind foarte mult, investea bani în toate publicațiile de la vremea respectivă: „Mă ambiționasem să citesc toate publicațiile. Mă izbeam de oameni pe stradă în timp ce citeam. Veneam mereu acasă cu tricourile pătate de cerneală. Îi dădeam banii în avans pe o săptămâna omului de la ziare, ca să apuc publicațiile care-mi plăceau. Presa pe atunci era ceva incredibil, puteai face ceva cu viața ta.”, a adăugat el în aceeași emisiune.

Ulterior, prezentatorul de la Antena Stars a lucrat la o publicație unde a făcut investigații, iar apoi a fost chiar și redactorul șef al revistei Playboy. „Am abandonat presa de investigație după 6 ani, în anul 1999. Deja lucrurile nu mai mergeau, primeai ordine și nu mai eram un jurnalist liber. Am debudat în presă când eram liber să scriu orice.”

După patru ani în care a condus revista Playboy, acesta a cochetat cu radioul, dar nimic concret. Apoi a început munca în televiziune.