Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Jennifer Lopez şi Alex Rodriguez neagă faptul că s-au despărțit: ”Rezolvăm unele lucruri”

Artista Jennifer Lopez şi fostul jucătorul de baseball Alex Rodriguez recunosc că trec printr-o perioadă dificilă în relație, însă cei doi rămân un cuplu și sunt încă logodiți, au anunțat sâmbătă, într-o declarație oferită CNN, relatează EFE, citată de Agerpres.

Clarificările din partea cuplului vin după ce surse apropiate de-ale lui Rodrigues au susținut vineri că cele două vedete au pus capăt relației de patru ani. Informație care a fost preluată de agențiile de știri.

„Toate informaţiile (din mass-media) sunt imprecise. Rezolvăm unele lucruri”, a spus cuplul în declarația pentru CNN.

Un purtător de cuvânt al cuplului a mai susținut că logodna nu a fost întreruptă, iar planurile de nuntă se păstrează.

Informația despre despărțirea celor doi a apărut prima dată în tabloidul The New York Post. Potrivit acestei publicaţii, declanşatorul problemelor din cuplu au fost apelurile video ale lui Rodriguez cu Madison LeCroy.

Zvonurile au fost alimentate după ce Rodriguez, în vârstă de 45 de ani, a postat pe Instagram o fotografie în care apare singur pe iahtul său, cu zgârie-nori din Miami în fundal.

La rândul ei, J-Lo, în vârstă de 51 de ani, a publicat o serie de clipuri ale apariţiilor sale anterioare la diferite emisiuni de televiziune, sub mesajul „Găsiţi un motiv bun pentru a zâmbi astăzi … Trimit dragoste tuturor”

CNN scrie că cuplul a fost şocat de ştirile publicate.

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez și-au anunțat logodna în 2019. Dacă vor ajunge la altar, ar fi cea de-a patra căsătorie pentru „J-Lo”, care a divorţat de cântăreţul Marc Anthony în 2014, şi a doua pentru Rodriguez, cunoscut ca „A-Rod”.

Foto: Epa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *