Adevăratul motiv pentru care Anna Lesko s-a despărțit de tatăl băiețelului ei. Artista a vorbit pentru prima oară. „Se macină foarte mult, se uzează enorm”

Anna Lesko, fosta concurentă de la Ferma, și tatăl băiețelului ei s-au despărțit în urmă cu mai bine de un an, însă artista nu a dat detalii despre ceea ce s-a întâmplat între ei.

În cadrul unui interviu, Anna Lesko a explicat de ce relația ei de lungă durată cu Adrian, tatăl lui Adam, a luat sfârșit.

„Nu mai privim în aceeaşi direcţie. Mergem aşa frumos, dar nu-mi mai place. Eu sunt o femeie care trăieşte. Nu zic că Adrian nu, dar nu a fost el pregătit pentru chestia asta. El nu a avut nimic de reproşat, nici eu nu am ce să-i reproşez, dar problema am semnalat-o eu, eu am simţit-o.

Şi eu nu vreau să treacă nicio zi pe lângă mine aşa… pur
şi simplu, să treacă. Eu vreau să simt, eu vreau să trăiesc, îmi place mult
emoţia, îmi place să fiu efervescentă, îmi place să dau enorm din partea mea,
nu să fiu cumva la jumătate de măsură.(…)

Ne-am apropiat foarte tare, am împărţit scena împreună, drumurile le făceam împreună, casa împreună, problemele împreună, totul împreună. El DJ, eu cântăreaţă.

Nu merge, se macină foarte mult, se uzează enorm. Ne-am înţeles foarte bine, am avut o poveste de dragoste foarte frumoasă, dar s-a dus”, a mărturisit Anna Lesko la Digi 24, citat de Wowbiz.