Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

„Îmi pun compilații pe Youtube cu copii care plâng”

Mult a fost, puțin a rămas! Mai sunt doar câteva zile până când Gina Pistol și Smiley vor deveni părinți pentru prima dată și sunt în culmea fericirii. Mai mult, artistul a făcut câteva dezvăluiri despre perioada interesantă care îl așteaptă și chiar a făcut pregătiri în acest sens, pentru ca totul să fie mai ușor.

Zilele următoare, Gina Pistol și Smiley vor deveni părinți pentru prima dată. Blondina va aduce pe lume o fetiță la o clinică privată din București și amândoi sunt extrem de emoționați pentru marea întâlnire. Știm cu toții că venirea pe lume a unui copil poate fi un lucru extrem de greu de perceput și de înțeles, așa că Smiley a făcut ceva pregătiri pentru marea zi.

Artistul a declarat că a început să asculte compilații pe Youtube cu copii care plâng și să-și pună alarma să sune la 2-3 dimineața, pentru a se obișnui cu trezitul brusc. De asemenea, Smiley a vorbit și despre poftele pe care le-a avut Gina Pistol, în sarcină.

”În memoria mea, anul 2020 va rămâne ca un an bun. A fost anul în care am aflat că voi fi tată. Urmează să fiu tată, ceea ce înseamnă că trăiesc în casă cu o femeie însărcinată. Asta e o experiență foarte frumoasă, dar știe toată lumea că viitoarele mame dorm mai mult, au poftă de tot felul de chestii, de la înghețată la murături, în orice ordine sau în același timp.

A mea preferă fructele. Nu vreau să zic că Gina mănâncă mulți struguri, dar doamna de la care cumpăr din piață m-a întrebat cu cât dau litrul de vin. Nu vreau să zic nici că doarme non-stop, dar ieri m-a întrebat dacă vreau să-mi zică un banc. Și când i-am zis da, adică o secundă mai târziu, nu mai avea cine să-mi zică bancul. Sau poate ăsta era bancul, că adoarme! Eu n-am râs” a spus Smiley, amuzat.

Ascultă compilații pe Youtube cu copii care plâng

”Să mă pregătesc mai serios, am început să fac exerciții fizice ca să mă descurc la proba de împins căruciorul. Îmi pun compilații cu copii ce plâng pe Youtube ca să mă obișnuiesc cu zgomotul. Îmi setez ceasul să sune așa, random, la 2-3 noaptea, să mă învăț cu trezitul. Și dacă tot m-am trezit, dau o FIFA și beau o bere. Ce e clar, versuri pentru rolul de tată, am făcut chiar înainte să fiu conștient de asta. De exemplu: de unde vii la ora asta, pe unde ai umblat?”, a mai glumit Smiley.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *