Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

„Nu le pasă de noi, nu le pasă de programul nostru!”

La finalul victoriei pe care Universitatea a obținut-o cu FC Botoșani în Bănie, scor 1-0, tehnicianul grec Marinos Ouzounidis nu a ezitat să arunce săgeți înspre LPF, arătându-se nemulțumit de programările făcute de forul condus de Gino Iorgulescu.

„Nu le pasă de noi, nu le pasă de programul nostru. A jucat și Chindia, nu e posibil ca echipele care au jucat marți în Cupa României să evolueze primele în campionat. Nu știu cum au făcut asta, nu e corect. Trebuie să se gândească, vrem să fim respectați. Felicitări Chindiei, și ei au avut un meci greu”, a declarat Marinos Ouzounidis la flash-interviurile de după meci.

Referindu-se la victoria elevilor săi, antrenorul formației Universitatea Craiova, a ținut să-i felicite pe aceștia pentru rezultat dar și pentru jocul prestat.

„În primul rând, vreau să-mi felicit jucătorii. Nu doar pentru cele trei puncte, ci și pentru jocul prestat. Le-am spus înaintea meciului că disciplina și organizarea vor fi cheia partidei. În prima repriză, am fost foarte buni, am ținut de minge și am marcat, sunt bucuros. În actul secund, normal, am avut ceva probleme. A fost un meci greu și sunt mulțumit de cele trei puncte. Indiferent de sistemul de joc, vreau să avem posesia, să jucăm rapid, să ne creăm ocazii. De asemenea, trebuie să decidem jocurile mai devreme. Când ai 1-0, ești sub presiune și poți avea probleme pe final. Trebuie să fructificăm ocaziile avute”, a adăugat Ouzounidis.

În urma victoriei cu 1-0, Universitatea și-a consolidat locul 3 în clasament cu 50 de puncte, urmând a încheia mai mult ca sigur pe podium acest sezon regular. De partea cealaltă, FC Botoșani a rămas pe locul 5 cu 37 de puncte și tremură pentru locul de play-off, Chindia, echipă clasată pe locul 7  având 35 de puncte.

 

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *