Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Un polițist din Penitenciarul Giurgiu, pe mâinile medicilor după ce a fost atacat de un deținut

Scene ca în filme de la Hollywood s-au petrecut în Penitenciarul Giurgiu în weekend! Unul dintre polițiști a fost atacat de un deținut și, din fericire, colegii săi au acționat imediat și au reușit să îl elibereze din mâinile bătăușului. Atât acesta din urmă, cât și victima lui au ajuns pe mâinile medicilor, unde au fost consultați.

Un polițist din Penitenciarul Giurgiu, atacat de un deținut

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 09:00,  în momentul în care deținutul a fost preluat din celulă și transportat spre cabinetul medical al închisorii, unde urma să fie supus unui control. În urma scandalului, polițistul s-a ales cu răni ușoare, iar membrii echipei operative au intervenit de urgență în ajutorul lui.

“Deținutul în cauză a fost imobilizat și prezentat la cabinetul medical, fără a fi constatate leziuni. De asemenea, polițistul de penitenciare a fost înlocuit din serviciu și prezentat la S.M.L. Giurgiu pentru constatări de specialitate. În conformitate cu prevederile legale, administrația locului de deținere a procedat la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu și a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pe numele persoanei private de libertate urmând a fi întocmit un raport de incident”, se arată într-o informare a reprezentanților Penitenciarului de Maximă Siguranță Giurgiu.

Citește și: Oana Sîrbu, îngenuncheată de suferință după ce a mai pierdut o persoană importantă: “Cea mai în vârstă ramură a familiei a dispărut”

Despre evenimentul de sâmbătă, liderul SNPP Giurgiu, Șerban Oprică, unul dintre cei mai vocali apărători ai drepturilor polițiștilor de penitenciar din unitatea de detenție giurgiuveană, a declarat astăzi: “Sunt, din păcate, lucruri pe care ni le asumăm atunci când intrăm în sistem. Culmea este că respectivul deținut, deși cunoscut cu probleme psihice, nu a manifestat până în prezent evenimente violente. Nici măcar nu amenințase în vreun fel pe vreunul dintre colegii noștri. Din nou spun, din păcate, suntem în situația de a supraveghea, cu un număr mic de angajați, un penitenciar supraaglomerat, cum este cel de la Giurgiu. Gradul de ocupare aici este de 120 – 150%, astfel că ajungem în situația de a avea un supraveghetor pe secție, secție care ajunge să aibă și 150 de deținuți! Repet, nu putem merge la fiecare scoatere din camera de detenție cu o întreagă echipă de intervenție, și încătușarea se face doar în baza unui ordin, în anumite condiții… din fericire, colegul nostru este bine acum, a primit un pumn în față, dar este un eveniment pe care nu ni-l mai dorim în sistemul penitenciar! Și așa, zilnic, ne confruntăm cu huiduieli, înjurături, amenințări, scuipături…astea sunt lucruri pe care le suportăm zilnic…”.

Evenimentul de sâmbătă este al doilea în ultimii ani, după ce, în vara ui 2017, un alt gardian a fost atacat cu o armă artizanală, creată dintr-o lamă de ras de un deținut.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *