Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Prognoza meteo miercuri, 24 februarie 2021. Ce temperaturi vor fi astăzi în România – specialiștii ANM au făcut anunțul

Meteorologii ANM au făcut un anunț de ultim moment cu privire la starea vremii. Astăzi, de Dragobete, în majoritatea regiunilor se vor înregistra temperaturi normale pentru această perioadă, iar local se va semnala ceață.

Potrivit informațiilor oferite de specialiștii ANM, ziua de astăzi va fi una cu temperaturi normale pentru această perioadă. Deși din punct de vedere calendaristic ne apropiem cu pași repezi de prima zi de primăvară, în unele zone din România încă se înregistrează ninsori sau precipitații sub formă de lapoviță. Haideți să vedem cum va fi vremea astăzi, în România!

ANM informează că vremea va fi în răcire în estul și sud-estul teritoriului, iar în zonele joase de relief se va semnala burniță și chiar condiții de lapoviță. De asemenea, la primele ore ale dimineții se va înregistra ceață în majoritatea regiunilor din România.

Temperaturile vor fi cuprinse astăzi între 5 grade Celsius în Dobrogea și 15 grade Celsius în Oltenia. Astfel, Oltenia va deveni regiunea din țară cu cele mai mari temperaturi înregistrate astăzi. Cerul va fi variabil la deal şi la munte, dar în restul ţării vor fi nori de plafon jos sau ceaţă, în special la începutul zilei şi noaptea. Izolat va fi burniţă, dimineața condiții de polei, iar noaptea va crește probabilitatea pentru ploi slabe în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, la altitudini mari.

Cum va fi vremea astăzi în București

În București, valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă. Cerul va avea înnorări în mare parte a intervalului, iar dimineaţa şi în special noaptea se va semnala ceaţă şi vor fi condiţii de burniţăVântul va sufla slab până la moderat. Cu toate acestea, meteorologii au vești bune pentru bucureșteni, în ceea ce privește temperatura. Cea maximă va fi de 6-9 grade, iar cea minimă de 2-4 grade, informează specialiștii.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *