Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Val de revoltă pe pagina de Instagram a Laviniei Pîrva. Fanii sunt furioși: „Ne dorim să-l vedem măcar o dată”

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică jr. au devenit părinți în primăvara anului 2018 și de atunci au refuzat să publice vreo imagine în care bebelușului să i se vadă și fața.

Deși au trecut aproape trei ani de la fericitul eveniment, vedetele au continuat să mențină același nivel de intimitate cu privire la băiețelul cu păr blond pe nume Alexandru.

Citește și: Ștefan Bănică Jr. se mută din vila în care a locuit cu Andreea Marin?! Lavinia Pîrva l-a scos la „vizionare”

Ultima fotografie postată de artistă pe contul de socializare a făcut senzație. Fanii acesteia au fost surprinși și în același timp puțin enervați de faptul că nici de data asta nu au reușit să îi vadă chipul.

„A fi părinte este iubirea înmulțită cu infinitul. Vei crește până când nu te voi mai putea ține în brațe, dar întotdeauna va fi loc pentru tine în inima mea”, a scris vedeta pe Instagram.

Fanii au reacționat acid

După ce imaginea a fost publicată, zeci de comentarii au început să curgă, unele dintre ele exprimând furie.

”Noi toți ne dorim să-l vedem măcar o dată pe micuțul fiu al lui Ștefan, pe Alexandru deci fotografiat din față, Lavinia”, a scris unul dintre internauți.

S-au căsătorit în secret

Ştefan Bănică Jr. s-a căsătorit în secret cu iubita lui, Lavinia Pîrva, iar informaţia a făcut ocolul internetului, în toamna lui 2017. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria!

„Am descoperit în Bulgaria un loc de care m-am îndrăgostit şi mi-am dorit să fac acest pas acolo. Sunt nişte locuri extraordinare.

Ne-am dorit să facem acest lucru discret, am avut alături de noi persoanele care ne iubesc cu adevărat”, spunea soția artistului.

Ulterior, Lavinia Pîrva l-a făcut tătic pentru a treia oară pe Ștefan Bănică Jr. în 2018. Iar viața celor doi s-a schimbat la 180 de grade de când a venit pe lume micuțul Alexandru.

Nu rata: Lavinia Pîrva tună și fulgeră, după ce a fost văzută fără verighetă în public. Ce spune soția lui Ștefan Bănică, despre divorțul de artist

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *