Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Horoscopul chinezesc pentru 22 februarie 2021. Ziua este guvernată de Metal Yin și de Bivol

Elementul sinelui care este foarte bine susținut în această zi este Focul Yang. Acesta are șansa unei măriri de salariu, sau a unui bonus, la care nu se mai aștepta. Sau primește înapoi banii pe care i-a împrumutat unor apropiați. Pentru acest element al sinelui, ziua este foarte bună, sunt plini de idei și de resurse, atât la locul de muncă, precum și acasă.

Unii se îndrăgostesc astăzi

Elementul sinelui Foc Yin, beneficiază și el de sprijinul astrelor în această zi, astfel că, dacă ai de negociat un contract, este o zi bună pentru a obține ceea ce ai planificat. De asemenea, pentru bărbați, poate fi o zi favorabilă întâlnirii persoanei potrivite.

Lemul Yin este elementul sinelui aflat în ciocnire cu Metalul Yin, iar asta înseamnă că poate fi vorba despre un conflict cu autoritatea, cu autoritățile, eventual o amendă de circulație, sau cu șeful. Ziua este destul de tensionată, însă seara, poate restabili echilibrul, datorită partenerului/ partenerei de viață.

Elementul sinelui Lemn Yang poate obține o mărire de salariu sau o propunere de avansare. Ceea ce l-ar pune în situația de a-și reanaliza poziția în cadrul companiei, ceea ce nu este tocmai confortabil pentru el, fiindcă se atașează de oamenii cu care lucrează. Totuși, pentru Lemn Yang, creșterea constantă este firească, astfel că propunerea vine la momentul potrivit.

Elementul Sinelui Pământ Yang și Pământ Yin au de rezolvat anumite treburi administrative, iar asta le ocupă destul de mult timp, fiindcă sunt foarte atenți la toate detaliile. Desigur, sunt și foarte eficienți asăzi și pot primi aprecierea colegilor pentru că se implică și îi ajută și pe ei. O zi plină, așadar, și cu mult succes. 

Situații neprevăzute pentru Apă yang și Apă Yin 

Elementul sinelui Apă Yang și Apă Yin poate fi destul de bulversat sau chiar să trăiască un moment de neîncredere și dezechilibru, din cauza unei situații neprevăzute, care îi determină să se replieze și să analizeze cu mai multă atenție ceea ce au de făcut. 

Elementul sinelui Metal Yang cheltuiește mai mult decât și-a propus, iar asta îl îngrijorează. Spre seară se va gândi cum să găsească și alte surse de venit sau să își crească venitul lunar. 

Din perspectiva clasică a zodiacului chinezesc, Capra va avea o zi conflictuală și provocatoare, iar Șobolanul trăiește momente favorabile planurilor sale.

Dacă nu știi care este elementul sinelui tău, află de aici.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *