Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Alexandra Stan, obligată să părăsească Survivor România: “Medicul a decis că nu mai poate continua competiția”. Problemele de sănătate cu care se confruntă cântăreața

Alxandra Stan a fost obligată să părăsească “Survivor România” din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă. Anunțul trist a fost făcut de Daniel Pavel, care a subliniat în timpul unui discurs eforturile uriașe pe care le fac participanții celor două echipe: “Faimoșii” și “Războinicii”. Când a auzit veștile, tânăra artistă a avut lacrimi în ochi… de altfel, ea nu și-a putut stăpâni lacrimile nici în timpul declarațiilor pe care le-a făcut la ceremonia specială.

Alexandra Stan, nevoită să părăsească “Survivor România” din cauza problemelor de sănătate

În vârstă de 31 de ani, Alexandra Stan a fost supusă unor analize medicale în timpul competiției din Republica Dominicană, iar rezultatele au indicat faptul că ea nu poate continua jocul atât din punct de vedere psihic, dar și fizic.

“Dragi concurenți, Faimoși, Războinici, ne aflăm la un Consiliu de urgență. Circumstanțele speciale din ultimele zile au determinat existența acestui Consiliu de urgență și trebuie să stăm de vorbă. Competiția «Survivor România» este o competiție 100% reală. Este o competiție la care toate datele voastre fizice, psihice, mentale, emoționale ating cotele cele mai înalte. Vă luptați nu doar cu epuizarea fizică, vă luptați cu foamea, vă luptați cu presiunea psihică, cu presiunea socială a grupurilor din care faceți parte, a echipelor voastre.

«Survivor România» este o competiție de cursă lungă, o competiție în care psihicul prevalează asupra fizicului de multe ori, în care mentalul vostru este cel care dă examen în fiecare zi și pe traseu și în taberele voastre. Efortul la «Survivor România» este unul fără precedent în viețile voastre. Situația despre care vreau să discutăm, vizează pe unul dintre voi, după o serie de analize amănunțite efectuate de acest concurent, după investigații medicale suplimentare, medicul a decis ca acest concurent, din punct de vedere fizic și psihic, nu mai poate continua competiția «Survivor România». Concurentul despre care vorbesc este: Alexandra Stan. Alexandra ai cuvântul”, a declarat prezentatorul show-ului difuzat la Kanal D.

Nu rata: Prima căsătorie de la “Survivor România”! Faimoasa a fost cerută chiar de Ziua Îndrăgostiților: “Facem nunta, gata”

Alexandra Stan, primele declarații după ce s-a aflat că părăsește “Survivor România”

“După cum vezi, Dan, sunt foarte emoționată, ca de obicei. Nici nu cred că se aștepta cineva să nu plâng în momentul ăsta. Așa cum ai spus și tu, «Survivor» este o competiție foarte solicitantă din toate punctele de vedere. Noi suntem aici 100% în această competiție. În primul rând, pentru că nu avem acces la familie, la prieteni, la telefon, la absolut nimic. Tot se întâmplă aici și acum. Și, în al doilea rând, lipsa hranei ne face să fim și mai prezenți, ne face să trăim și mai intens fiecare moment, fiecare ceartă, fiecare strategie (…)

Simt că mi se rupe inima acum, când i-am văzut pe colegii mei în seara asta. Sunteți foarte frumosi, aveți foarte multă viață, sunteți la o nouă etapa în chestia asta, mi-e dor de voi și o să îmi fie. Mereu o să mă uit la fiecară emisiune. O să vă susțin pe toți, mi-aș fi dorit să pot să merg mai departe, să îmi fie mai foame, mai rău, dar vă zic să fiți puternici. Am impresia că se termină o perioadă foarte importantă din viața mea”, a spus Alexandra Stan în timp ce plângea, după cum puteți vedea în clipul de mai sus.

Citește și: Scandal de proporții la Survivor, din cauza mâncării. Alexandra Stan și Elena Marin au ajuns la cuțite: “Te vede Dumnezeu”

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *