Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

CERT-RO a descoperit o nouă tentativă de fraudă pe platforma OLX

O nouă campanie frauduloasă a fost detectată de către experţii Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) pe platforma OLX.

Este vorba despre crearea de conturi false şi publicarea de anunţuri cu produse extrem de căutate pe piaţă, oferite la preţuri avantajoase. CERT-RO recomandă analizarea cu atenţie şi validarea informaţiei primite, înainte de a se face click pe link-uri sau ataşamente din surse necunoscute.

„La nici o săptămână după ce actualizam alerta dedicată campaniei de tip scam, care are drept ţintă clienţii OLX România, echipa CERT-RO a observat o nouă schimbare a tacticii abordate de atacatori. Dacă în cazurile precedente erau vizate persoanele care puneau anunţuri cu produse oferite spre achiziţie pe OLX, noile tentative identificate mută momeala la vânzător.

Mai precis, atacatorii îşi creează conturi în platformă folosindu-se de date false şi publică anumite anunţuri cu produse extrem de cerute în piaţă (ex: consolă PlayStation 5) la preţuri avantajoase. Ulterior, după ce persoana interesată de produs este de acord să facă achiziţia, acestora din urmă li se funizează un link care duce către o pagină de phishing, unde li se extrag datele de card”, avertizează CERT-RO.

Potrivit Agerpres., conversaţiile dintre infractorii cibernetici, deghizaţi în vânzători, sunt redirecţionate în afara platformei OLX.

„Desigur, site-ul nu este unul oficial, iar acest lucru este imediat vizibil dacă suntem atenţi la domeniu utilizat: olx-romania-delivery[.]shop. Conversaţia este redirecţionată, la fel ca în atacurile precedente, în afara platformei (WhatsApp), iar scenariul servit pentru a convinge potenţiala victimă să-şi introducă datele de card este tot acela al utilizării serviciului de plată „prin OLX’.

Atacatorii generează un link fals care care îl transmit potenţialei victime, încurajând-o să introducă datele cardului, soldul contului şi codul CVV/CVC, sub pretextul de a le fi făcută plata pentru produsul tranzacţionat. Ca şi în cazul campaniilor frauduloase anterioare, interlocutorul nu este deloc disponibil la telefon şi invocă diverse motive plauzibile pentru acest lucru (interdicţia de a vorbi la telefon în scop personal la job)”, menţionează specialiştii.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *