Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Alexandra Stan a izbucnit în plâns și a cerut să părăsească „Survivor România”. „Nu mai fac față. Am infecție la degete, mi-am scrântit mâna”

Alexandra Stan face parte din echipa Faimoșilor la „Survivor România” 2021. Dacă la început artista era încrezătoare că va face față condițiilor grele din concurs, iată că aceasta a clacat și în ediția de vineri seara a cerut să fie dată afară din competiție.

„Eu nu mai fac față. De mult timp am zis chestia asta și oamenii nu mă cred. Am infecție la degete, mi-am scrântit mâna de nu știu câte ori, am probleme cu stomacul, merg de nu știu câte ori pe zi la toaletă și m-a plouat azi-noapte.

Dacă nu ar fi colegii mei să mă susțină, cred că aș intra în depresie. Nu e pentru mine competiția asta, vreau să merg acasă și sper ca oamenii să înțeleagă și să nu mă voteze. Sper să mă trimită acasă”, a spus Alexandra Stan în emisiunea de vineri seară.

„Nu este un moment greu, este o stare pe care o am de o săptămână, două, care persistă. Simt că nu mai am putere, atât am putut să fac.

Mi-am demonstrat că am putut să fac anumite chestii, mi-am depășit anumite limite, simt nevoia să plec acasă, să stau cu familia.

Nu sunt Survivor, nu sunt supraviețuitoare, dacă până acum mă gândeam la premiu, la bani, acum nu mă mai interesează deloc, pur și simplu vreau să plec, vreau să plec acasă”, a mai spus, plângând, Alexandra Stan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *