Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Horoscop săptămânal 8 – 14 februarie 2021. Peștii pot avea premoniții

Astrologul Mădălina Manole îți prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 8 – 14 februarie 2021, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru perioada 8 – 14 februarie 2021 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Printre cele mai predispuse zodii la schimbări în perioada 8 – 14 februarie 2021 se numără și cea a Peștilor care pot avea viziuni, vise profetice și premoniții.

Săptămâna 8 – 14 februarie 2021 se deschide sub conjuncția dintre Soare și Mercur retrograd în Vărsător. Acest aspect ne aduce idei ingenioase, curiozitate, inspirație, revelații și o altfel de abordare a unor decizii luate deja. S-ar putea ca acum să înțelegem dintr-o altă pespectivă niște situații trăite, să ni se reveleze noi interpretări, să găsim noi soluții la problemele noastre, însă nimic nu se petrece pe repede înainte. Vin sclipiri, dar vin în urma unui freamăt al minții noastre.

Pe data de 10 februarie 2021, Mercur retrograd se va afla într-o cuadratură cu Marte aflat în zodia Taur, aspect care aduce tensiune și frustrare din cauza faptului că ideile pe care le avem nu pot fi puse în practică, fie nu imediat, așa cum ne-am dori, fie pentru că nu avem resursele necesare. Totodată, aspectul ne poate aduce o stare de iritare mai mare și acțiuni negândite suficient.

La doar o zi distanță, pe 11 februarie 2021, se formează fenomenul de Lună Nouă în zodia Vărsător, un eveniment astrologic de o mare încărcătură, dat fiind mănunchiul de planete implicate, care va deschide porți către viitor, fiecare zodie în parte resimțindu-l într-un anume sector de viață. Tot atunci, Venus, Micul Benefic al astrologiei, își va uni energia cu Jupiter, Marele Benefic al astrologiei, în zodia Vărsător, context care va aduce o sumă de șanse și oportunități în viața noastră, fie socială, fie profesională. Sentimental, este un moment al expansiunii, al (re)îndrăgostirii, iar financiar, al abundenței, însă sub auspiciile unui Mercur retrograd care ne cere să fim mai atenți la decizii și negocieri.

În weekend, avem parte de două conjuncții pe care le formează Mercur retrograd, pe rând, cu Venus, planeta iubirii, din zodia Vărsător, și cu Jupiter, Marele Benefic, de asemenea, aflat aici. Acest context prevestește o Zi a Îndrăgostiților sub semnul reanalizei și al reflecției. Posibil chiar să ne gândim la foțti parteneri și foste relații. Totodată, este recomandat ca șansele, oportunitățile care vin acum spre noi să fie tratate cu multă atenție și analizate pe toate părțile. Nu este exclus să revină oportunități mai vechi, cărora nu le-am dat curs la momentul respectiv, pentru a fi reanalizate.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop săptămânal Berbec: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Berbec au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în sectorul socio-profesional și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici, prin urmare se pot aștepta la șanse și oportunități de a se afirma într-un proiect sau printr-un proiect în care sunt implicați. Vor avea idei noi, regândite și reanalizate, care pot aduce succes. Nativii se pot implica în noi proiecte, însă este posibil să nu fie foarte mulțumiți de partea financiară și să apară niște discuții în acest sens. Discuții mai tensionate pot să apară și cu prietenii și pot rupe unele relații. Sentimental, în schimb, au mari șanse să se îndrăgostească, să cunoască o persoană care să le placă, posibil chiar din anturaj sau cunoscută prin intermediul prietenilor. Totodată, pot lega noi prietenii cu persoane care se vor dovedi benefice pentru evoluția lor.

Horoscop săptămânal Taur: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Taur au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în sectorul carierei și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici. Nativii au mari șanse de afirmare profesională, ocazia de a li se recunoaște meritele și de a avansa în carieră, de a face pași importanți în atingerea obiectivelor avute. Iar pentru asta vor cunoaște persoane noi, vor lega noi parteneriate și colaborări. Atenție, totuși, la dialogurile cu superiorii și cei care reprezintă o autoritate profesională pentru că pot fi tensionate. În unele cazuri, nativii refuză să lucreze ceea ce nu le mai place, de aceea pot apărea și schimbări de carieră, însă este important, dat fiind că Mercur este retrograd, să nu ia deciziile finale acum sau să fie foarte conștienți în ceea ce se bagă și responsabili cu privire la activitățile pe care le au de făcut. În cuplu este nevoie de dialog, de reluarea unor discuții și vor trebui evitate conflictele, deși vor fi la limită. Oricum, în urma unui conflict poate veni și soluția de redresare a relației.

Horoscop săptămânal Gemeni: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Gemeni pot materializa mai ușor niște vise și idealuri cu condiția să aibă mai multă încredere în propria lor persoană. Este o perioadă de inspirație, în care-și pot asculta intuiția, pot obține răspunsuri la dilemele lor existențiale, se pot schimba principii de viață și crezuri. Nativii care așteaptă să plece în străinătate, săptămâna aceasta au ocazia sau, cel puțin , primesc vești bune de peste hotare. Pentru unii Gemeni săptămâna aceasta aduce șanse legate de educație, de studii și diplome. Nativii nu ar trebui să se grăbească să semneze contracte acum, ci să aștepte până iese Mercur, guvernatorul lor, din retrogradare. În cuplu lucrurile merg foarte bine și este momentul să facă un pas înainte.

Horoscop săptămânal Rac: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Rac se pot vindeca de o rană emoțională, sentimentală. Se pot vindeca după o pierdere, fie că au pierdut o sumă de bani, că au fost păcăliți în acest sens sau că au pierdut o persoană dragă, că s-au despărțit de un partener. Este o perioadă bună pentru achitarea datoriilor, mai ales între prieteni, pentru a evita certurile. De asemenea, este o perioadă bună pentru rezolvarea unor contexte ce țin de bunuri materiale, rezolvarea unor litigii, partaje. Vor fi Raci care vor primi o moștenire și Raci cărora li se aprobă un credit. Unii nativii pot avea parte de o sponsorizare, cineva poate investi în ideile lor. În cuplu se discută despre bani, buget comun și se restabilesc reguli legate de cheltuieli și investiții. Reconectarea emoțională cu partenerul este foarte importantă acum.

Horoscop săptămânal Leu: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Leu au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în sectorul relațiilor, personale și profesionale, și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici. Nativii au parte de o săptămână pe care nu o vor uita prea curând. Chiar dacă începe cu tensiuni cu superiorii și colaboratorii, Leii sunt foarte bine susținuți să se dezvolte prin intermediul asocierilor, prin urmare vor fi nativi care vor cunoaște noi persoane cu rol în ascensiunea lor, vor primi oferte de afaceri, de a intra în noi proiecte și colaborări, de a semna noi contracte. Vin oportunități prin ceilalți. Cu toate astea, deciziile finale și semnarea actelor trebuie luate după 21 februarie, când Mercur își încetează retrogradarea în sectorul relațional. În cuplu, în funcție de istoricul fiecărui nativ, sunt șanse atât de despărțire, de divorț, cât și de consolidare și chiar de căsătorie. De asemenea, cererile în căsătorie trebuie făcute după 21 februarie.

Horoscop săptămânal Fecioară: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Fecioară au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în sectorul muncii și al sănătății și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici. Nativii au ocazia să intre într-o nouă etapă profesională, o etapă de anvergură. De la noi sarcini care aduc șanse de creștere, de la noi responsabilități care aduc oportunități de afirmare și până la un nou loc de muncă mult mai bine plătit, totul este posibil acum. Este posibil ca în prima parte a săptămânii nativii să fie conflictuali cu colegii, să refuze niște atribuții care nu-i reprezintă și chiar să se rupă de un context profesional cu care nu empatizează și care nu le aduce nicio viziune de viitor. Pe de altă parte, starea de sănătate se poate sensibiliza în acest context, însă este perioada cea mai bună să ceară sfaturile unui specialist, să facă niște analize amânate și să afle un tratament care se va dovedi eficient.

Horoscop săptămânal Balanță: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Balanță au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în sectorul iubirii, al copiilor și al creativității și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici. Pe de o parte, este o perioadă de creștere în tot ceea ce ține de activități artistice, de activități prin care nativii își exprimă talentele. Pe de altă parte, sunt noi începuturi în viața sentimentală. Dacă în relațiile de lungă durată se discută despre bani și chiar partaje, în prima parte a săptămânii, ulterior se ajunge la discuții despre copii și sansele de reînnodare a relației sunt mari. Mulți nativi pot primi vestea unei sarcini sau pot deveni părinți. Cei singuri se pot îndrăgosti sau se pot împăca cu un fost partener cu care s-au certat de curând, mai ales dacă relația este la început.

Horoscop săptămânal Scorpion: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în sectorul familiei și al locuinței și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici. Chiar dacă săptămâna poate începe cu certuri în cuplu sau tensiuni cu colaboratorii, asociații și partenerii de afaceri, lucrurile vor avea șansa să se așeze. Este important pentru unii nativi să-și înțeleagă niște traume din trecut, poate din copilărie pentru că își pot îmbunătăți relația  cu persoana iubită. În familie, cu puțin efort, se ajunge la o înțelegere. Va fi vorba de o pace obținută cu compromisuri, dar tot pace va fi. De asemenea, sunt posibile schimbări de domiciliu, mutări, unele legate chiar de locul de muncă sau de situația profesională a partenerului. Deocamdată, sunt discuții. Mulți nativi pot obține un credit pentru casă, însă actele de cumpărare a locuinței ar fi de preferat a fis emnate după 21 februarie.

Horoscop săptămânal Săgetător: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Săgetător au parte de intuiție, inspirație și mai ales de o putere a minții și a cuvintelor copleșitoare. Totuși, săptămțna poate debuta cu tensiuni cu colegii sau legate de activitățile de la locul de muncă. Este important, însă, nu numai ca nativii să gândească pozitiv, ci să și rostească, să scrie ceea ce-și doresc de la viitorul lor. Se pot reconfigura relații  cu persoane apropiate cu care au fost în conflict până acum. Pot veni șanse și portunități prin intermediul dialogurilor, pot avea parte de negocieri, însă d preferat ar fi să semneze contracte după data de 21 februarie. Este o perioadă bună să-și reanalizeze unele decizii luate, mai ale legate de partenerul de viață sau de o colaborare. Pot fi mai mult pe drumuri, dar nu vor fi deloc deranjați.

Horoscop săptămânal Capricorn: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Capricorn au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în sectorul financiar și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici. Nativii vor avea oportunități de a-și crește veniturile pe termen lung, indiferent că șansele vin în urma unei idei, în urma unei activități extra, în urma unui nou job sau în urma unei investiții făcute în trecut. Totodată, sete momentul să-și recâștige stima de sine, încrederea în propria lor persoană. Sentimental, de asemenea, vin vești bune, deși săptămâna începe cu tensiuni, fie cu persoana iubită, fie cu copiii, iar banii pot fi cauza. Pentru cei singuri se poate contura chiar șansa de a începe o nouă relație. Capricornii sunt creativi și vor aduce bucuria de a trăi în viața lor după mult stres îndurat.

Horoscop săptămânal Vărsător: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Vărsător au parte de nu mai puțin de patru conjuncții în zodia lor și, în plus, și de o Lună Nouă formată aici. Pentru nativi se deschide o nouă etapă de viață, atât în plan personal, cât și relațional și profesional. Este foarte important să fie atenți la ceea ce gândesc, la ce dorințe au, la visele și visurile lor pentru că toate acestea se vor materializa mai devreme sau mai târziu. Este o perioadă în care se pot simți binecuvântați de Univers, o perioadă cu care nu vir mai avea ocazia să se întâlnească în această viață. Au șansa de a-și atinge aspirațiile, idealurile, deci trebuie să profite, dar să nu se grăbească în nimic ce ține de comunicare, decizii finale, negocieri, achiziții importante, cel puțin nu până pe data de 21 februarie, cât Mercur retrogradează în zodia lor.

Horoscop săptămânal Pești: 8 – 14 februarie 2021

Cei născuți în zodia Pești au parte de o săptămână de-a dreptul divină, spirituală, mistică, o săptămână a conștientizărilor și revelațiilor. Nativii sunt sfătuiți să-și asculte intuiția, presimțirile, vocea interioară așa cum nu au făcut-o niciodată pentru că le poate aduce răspunsuri existențiale, îi poate repune pe direcția de plutire. Unii ești pot avea viziuni, vise profetice și premoniții. Pentru mulți nativi se vor clarifica situații din trecut, se vor vindeca angoase, traume, temeri, inhibiții, anxietăți și pot avea parte inclusiv de revelații sentimentale. În schimb, trebuie să aibă grijă la ceea ce gândesc pentru că pot materializa foarte ușor. Totodată, săptămâna poate debuta cu tensiuni și certuri cu cei din jur și ar fi de preferat să tacă și să evite discuțiile în contradictoriu.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *