Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Atac cu cuțitul într-o stație de metrou! O femeie a fost grav rănită

Un incident tragic a avut loc într-o stație de metrou din Bruxelles. Un bărbat a atacat cu cuțitul o femeie. Aceasta a fost grav rănită, iar o alta, însărcinată, a fost împinsă de atacator. Nu a fost vorba despre un atac terorist.

Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost arestat luni în Buxelles în staţia de metrou Gare de l’Ouest din cartierul Molenbeek-Saint-Jean. Potrivit presei locale, bărbatul și-ar fi atacat fosta iubită.

În urma incidentului o femeie a fost grav rănită și o femeie însărcinată a fost împinsă în timpul atacului. Evenimentul a avut loc în Bruxelles, luni după-amiază, a confirmat parchetul, potrivit euronews.

Totul s-a întâmplat în stația de metrou Gare de l’Ouest din zona Molenbeek din oraș, chiar înainte de ora locală 15:00.

Atacatorul a fost prins

În acest caz polițiștii nu au oferit mai multe informații despre starea răniților. Au precizat însă că nu este vorba despre un incident terorist. Incidentul a fost descris de către parchet ca fiind legat de „viața privată” a atacatorului.

„În urma acestor evenimente, Parchetul de la Bruxelles a ordonat evacuarea vagonului de metrou în cauză pentru a goli stația și a permite echipelor de intervenție să acționeze”, au declarat autoritățile pentru Euronews.

De asemenea, au precizat că nu se vor face alte anunțuri cu privire la ancheta în curs. Acestea au solicitat confiscarea imaginilor de pe camerele de supraveghere de la fața locului.

Suspectul a fost arestat și a fost dus la audieri. Ancheta a fost preluată de Direcţia de poliţie a căilor ferate din cadrul poliţiei federale belgiene.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *