Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Ce se va întâmpla cu femeia care a lăsat-o într-o baltă de sânge pe vedeta de la „Visuri la cheie”

Îndrăgita Cristina Joia, designerul de la „Visuri la cheie”, a trăit clipe de groază în urmă cu două luni, când a fost lăsată într-o baltă de sânge, în supermarket, de o femeie pe care o atenționase că a parcat neregulamentar. La scurt timp, agresoarea a fost reținută și arestată preventiv. Ulterior, a fost plasată în arest la domiciliu, iar, acum, magistrații au luat o altă decizie definitivă în privința ei. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile.

Designerul a ieșit din casă pentru a face cumpărăturile necesare dintr-un supermarket din Capitală. Cristina Joia a atenționat-o pe o femeie să-și mute mașina, pe care o parcase pe o trecere de pietoni și a blocat, de asemenea, parcarea magazinului. Mâniată la culme, respectiva persoană a intrat în supermarket, s-a năpustit asupra Cristinei și a lovit-o puternic, zdrobindu-i nasul.

Filmul de groază

”Am ridicat un ștergător al mașinii. Doar unul, nu două, și nu l-am rupt. Ea ieșea din magazin. M-a înjurat. Am întrebat-o dacă așa se parchează. Și m-am dus în magazin. Un minut a durat totul. Așteptam la rând, cumpărasem niște banane. Trecuseră 6-7 minute de la incident.

Ea s-a dus, și-a pus plasele în mașină, avea timp să se detensioneze, să se liniștească, la o adică. A apărut, însă, și m-a pocnit în față. Am plecat doi metri de la lovitură. Mi-a zis, printre dinți: «Ți-arăt eu cine-i șmechera»”, a declarat victima, recent, în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”.

Cristina Joia, desfigurată de o femeie pe care o atenționase că și-a parcat mașina neregulamentar

Agresoarea, reținută pentru 24 de ore după incident

Vedeta a fost transportată de urgență la Spitalul Bagdasar-Arseni, aproape leșinată și plină de sânge, fiind nevoie de o intervenție chirurgicală deoarece avea piramida nazală spartă. Agresoarea a fost, ulterior, reținută de oamenii legii. Femeia care a atacat-o şi desfigurat-o pe Cristina Joia și-a motivat reacția violentă din cauza designerului, care i-ar fi rupt ștergătorul de la mașină.

”Reporter: Bună seara! Ce s-a întâmplat?

Agresoarea: Mi-a rupt ștergătorul de la mașină.

Reporter: Și asta a justificat să fiți atât de pornită?

Agresoarea: Nu…

Reporter: Și de ce ați lovit-o?

Agresoarea: Pentru că mi-a rupt ștergătorul de la mașină, m-a înjurat…

Reporter: Soluția este să o lovești?

Agresoarea: Nu, nu este o soluție.

Reporter: Îți pare rău? Consideri că ai greșit? Ați văzut că ați lăsat-o acolo într-o baltă de sânge?

Agresoarea: Nu era nicio baltă de sânge. Am lovit-o și am… pur și simplu…”, le-a răspuns femeia jurnaliștilor.

Decizia definitivă luată de magistrați în privința agresoarei

Agresoarea a fost pusă sub acuzare pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe, iar magistrații au decis inițial să fie în arest preventiv pentru 30 de zile. Ulterior, agresoarea a contestat decizia magistraților și a fost plasată în arest la domiciliu. Acum, însă, instanța a luat o altă decizie definitivă în ceea ce o privește.

Judecătorii au schimbat măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Sentința este definitivă. (VEZI ȘI: CRISTINA JOIA, DE LA ”VISURI LA CHEIE”, LOVITĂ DE VECINUL EI CU PUMNUL ÎN FICAT: ”ÎȘI BĂTEA SOȚIA!”)

”Admite contestaţia formulată de inculpata A.N.Ș. împotriva încheierii din data de 30.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi rejudecând în fond: În baza art. 348 alin.1 C.p.p. raportat la art.207 alin.6 C.p.p. şi art.242 alin.2 C.p.p. referire la art.211 şi urm. C.p.p. înlocuieşte măsura arestului la domiciliu faţă de inculpata A.N.Ș., cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, de la data de 07.01.2021 la 07.03.2021, inclusiv.

În baza art.215 alin.1 C.p.p., inculpata A.N.Ș. trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv secţia de poliţie din circumscripţia teritorială a domiciliului inculpatei, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată.

În baza art.215 alin.2 C.p.p., impune inculpatei A.N.Ș. ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată;

b) să nu se apropie de persoana vătămată, martorii V.E, I.C.M. şi B.A.M., să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale;

c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

În baza art.215 alin.3 C.p.p., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în sentință.

Magistrații au schimbat măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în ceea ce o privește pe agresoarea Cristinei Joia

Cristina Joia, designer în cadrul emisiunii ”Visuri la cheie”

Cristina Joia este designer în cadrul emisiunii „Visuri la cheie”. Este o prezență efervescentă, omul care a desenat cele mai multe portrete în emisiune. Și-a propus să intre în acest proiect pentru a dărui oamenilor încercați de soartă camere colorate și portrete pictate de ea însăși. (CITEȘTE ȘI: CUM A REUȘIT CRISTINA JOIA SĂ TREACĂ PESTE TRAUMELE LĂSATE DE BĂTAIA PRIMITĂ)

”Pasiunea mea pentru artă și design își are rădăcinile în copilărie, dar m-am întrebat de multe ori de ce nu m-am limitat doar la artă. Iar răspunsul cred că a venit și o dată cu această emisiune: viața într-un studio poate fi singuratică, iar eu am nevoie să mă încarc cu energia oamenilor. Casele beneficiarilor au devenit pânze 3D, tot ce am făcut a fost să schimb proporțiile din micro în macro.

În emisiune, familia este sursa de inspirație. Nevoile și dorințele lor, mai ales acelea pe care ei nu îndrăznesc să le formuleze dar cu realizarea cărora tu dorești să îi surprinzi tocmai pentru că știi că asta îi face fericiți. Desigur, tu ca designer dorești să îți lași amprenta, dar nu această ecuație e cea mai importantă, dorința familiei primează.

Dincolo de emisiune însă, am proiectele mele de design, iar succesul primelor idei cu care am ieșit m-au făcut să realizez cât de aproape de suflet îmi este această profesie și că pictura și designul se pot completa surprinzător de bine.

Ca designer îmi place să mixez stiluri, să am o piesă unicat în fiecare ambient, iar dacă asta nu se poate, măcar o culoare accent. Fiecare casă pe care o amenajez aș vrea să transmită ceva, ca și arta mea. Dacă tratezi materia brută cu emoție (placări, mobilier, pereți), poveștile ulterioare se pot construi frumos în acel spațiu. Nu-mi plac proiectele care par «terminate», împietrite și cred că spațiile pot evolua spre ceva organic, iar ca designer e bine să ai această viziune a lucrurilor”, a declarat Cristina Joia pentru life.ro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

Sursa

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *