Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Prognoza ANM valabilă pentru decembrie. Cumva fi vremea în ultima lună a anului 2020

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo valabilă pentru luna decembrie. Potrivit meteorologilor, valorile termice urmează să scadă 4 – 6 grade Celsius, fața de luna noiembrie.

În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 şi -6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub -8 grade Celsius.

„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie.

O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă”, precizează specialiştii ANM.

„Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20 grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc”, susţin meteorologii.

Când a fost cel mai cald în luna decembrie

Mai mult, ANM informează că temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este -34,5 grade Celsius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998. La Bucureşti, minima absolută este de -26,4 grade Celsius, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret.

La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută a acestei luni este -25,6 grade, respectiv -21,5 grade Celsius, ambele fiind consemnate în 26 decembrie 2002.

Pe de altă parte, chiar şi în decembrie, dar mai rar, pătrund până în zona ţării noastre mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 grade Celsius, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc, arată datele specialiştilor ANM.

Potrivit ANM, valori ale cantităţii de precipitaţii medii multianuale de peste 50 mm se regăsesc în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăşi chiar 75 mm.

Cele mai multe precipitații

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 349,4 mm, la Stâna de Vale, în anul 1993.

La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 184,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1969. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii din decembrie, s-a înregistrat tot în anul 1969 şi are valoare de 179,2 mm şi respectiv, 171,2 mm.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 137,6 mm (Stâna de Vale, 1993).

De asemenea, la Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 58,6 mm, înregistrată în 3 decembrie 1911, la Bucureşti-Filaret. Maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi este 39,7 mm (4 decembrie 2010) şi 39,5 mm la Bucureşti-Băneasa (7 decembrie 1990).

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *