Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Mihai Mitoșeru, lăsat pe dinafară de Kanal D?! Ce se întâmplă cu emisiunea pe care o prezenta alături de Andreea Mantea

Pandemia i-a băgat pe mulți artiști în faliment, dar cei care lucrau în televiziune au fost oarecum protejați, căci mai toate producțiile TV autohtone au continuat, cu chiu, cu vai, să se filmeze. Cu toate acestea, există și o emisiune care a fost oprită de tot din momentul în care, în primăvara lui 2020, s-a anunțat că România intră în stare de urgență. Este vorba despre show-ul „Se strigă darul” de la Kanal D, emisiune prezentată de Andreea Mantea și Mihai Mitoșeru, care se filma la nunți.

Emisiunea a fost oprită din martie, de când a început pandemia, din cauza faptului că s-au interzis nunțile cu multe persoane. La început, în primele săptămâni, s-au difuzat câteva ediții filmate în avans, apoi emisiunea s-a oprit definitiv. O dată cu trecerea timpului, Mitoșeru, căci Andreea mai avea alte colaborări, s-a văzut fără venituri, și deja au trecut nouă luni de când s-a oprit totul.

Luat pe nepregătite

Actorul și show-man-ul Mihai Mitoșeru, coprezentatorul emisiunii, ar fi fost cel mai afectat din toată echipa, căci Andreea Mantea avea alte proiecte, iar echipa tehnică de la emisiunea respectivă era în alte colaborări cu același post. (VEZI AICI: MIHAI MITOȘERU ÎȘI REVINE DUPĂ DESPĂRȚIREA DE NOEMI)

„După ani întregi de stat pe bară, Mihai începuse încet-încet să își revină financiar, pentru că salariul negociat cu turcii de la Kanal D a fost mai mare decât orice colaborare de-a lui de multă vreme. Dar este ceva ciudat că toate producțiile în care intră Mitoșeru se sistează.

Mitoșeru și Mantea, coprezentatorii emisiunii „Se strigă darul”

Unii mai spun, prin Kanal D, că totul se trage de la acel tragic accident cu prima lui iubită, din 2000. Că de atunci este cumva «blestemat» în carieră și orice proiect în care intră se oprește. Era pe cai mari când a venit decizia ca emisiunea să se închidă.

Mantea era asigurată, căci mai avea și altă emisiune de prezentat. În plus, are afacerile ei, firma ei de producție, se descurcă fata. Pe Mihai, însă, faptul că s-a oprit emisiunea l-a luat pe nepregătite. Este aproape disperat, căci tot credea că filmările se vor relua din vara, sau măcar din toamna 2020. Când colo, mai rău, a trecut deja anul și nu s-a mai filmat nimic. Poate în primăvară se va relua…”, ne-a dezvăluit o sursă din anturajul lui Mihai Mitoșeru.

„Turcii nu sunt încântați deloc să piardă bani”

Din nefericire însă, persoane din Kanal D ne-au spus că se discută ca emisiunea să se oprească definitiv, având în vedere că o parte dintre angajați primesc niște bani deși nu au mai filmat nimic pentru „Se strigă darul”, timp de aproape un an. „Turcii nu sunt încântați deloc să piardă bani și să fie blocați cu acest proiect TV, care acum este mort, așa că s-a discutat la nivel de conducere posibilitatea că să se facă un alt show, adaptat la vremurile de pandemie în care trăim.

Mitoșeru era sufletul petrecerii la „Se strigă darul”

Dar nu se știe dacă în respectivul proiect va mai fi loc și pentru Mitoșeru, care oricum nu prea mai făcea foarte mult rating. În plus de asta, se făceau tot felul de șpăguțe; patronii turci habar nu aveau ce de bani se făceau pe la spatele lor la «Se striga darul»”, ne-au mai spus surse din Kanal D. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA MANTEA A IEȘIT LA CAFEA CU VOPSEAUA PE CAP, DIRECT DE LA COAFOR)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *