Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Drama unui tânăr din Botoșani. A fost vândut de părinții lui pe 10.000 de dolari când avea doar 3 luni

Un tânăr din Botoșani a fost vândut de proprii săi părinți pentru suma de 10.000 de dolari, când avea doar trei luni. La 16 ani, el s-a întors în localitatea în care s-a născut și este hotărât să devină un fotbalist celebru.

Brandon Simon s-a întors în România la 16 ani, hotărât să se facă fotbalist la FC Botoșani, aflată atunci în liga a 2-a. A ales echipa în care se aflau și părinții lui, mai ales că îl legau multe sentimente de România și locul în care s-a născut.

”În ’91 am fost vândut de familia mea din România unui cuplu din Canada în schimbul a 10 000 de dolari. Cât am fost mic, am jucat și fotbal, și hochei. La 14 ani deja eram la echipa locală de 18 ani. Faptul că am fost vândut din România m-a făcut să visez să mă întorc. Am vrut s-o fac la Botoșani, de unde erau ai mei. Așa că i-am contactat și mi-am aranjat transferul. Voiam să devin un idol acolo!

Mi-a spus un prieten că exista o persoană care organiza astfel de lucruri. Exista și un intermediar. Nu știu cum o chema pe femeia care a vorbit cu ai mei. Poate Angela?! Nu știu! Ce știu e că mă aflam în spital, apoi tranzacția a fost aranjată și documentele din instanță au fost falsificate. Asta e ce am aflat”, a povestit Brandon pentru sport.ro.

Lucrurile nu au ieșit așa cum își dorea, însă la vârsta de 22 ani a mai făcut o încercare cu Dinamo, Chiajna și Timișoara. Acum lucrează peste Ocean cu copiii din penitenciare și se antrenează zilnic pentru același vis.

În 2011, un văr de-al său i-a răspuns lui Brandon, pe Facebook, unui mesaj pe care tânărul i l-a trimis în 2007. Ulterior, tânărul a reușit să-și cunoască câteva dintre rude, dar și pe tatăl său.

Mama lui locuiește în Italia și s-a recăsătorit. Femeia le-ar fi cerut celor din familie să nu-l caute vreodată pe Brandon. În momentul în care tânărul a reușit să facă rost de numărul de telefon al celei care i-a dat viață, i-a pus câteva întrebări în legătură cu nelămuririle sale. Din păcate, însă, nu a primit niciun răspuns.

”Am fost în contact cu câteva rude, frații mei credeau că sunt un alt copil despre care li s-a zis că a murit. Mama mea din Canada a vrut să-l adopte și pe acest băiat, Luis, dar nu s-a putut atunci. Am fost norocos că n-am murit într-un orfelinat sau că n-am ajuns la traficanții de organe. Am câștigat loteria! Din ce știu, mama mea naturală trăiește în Italia și le-a cerut celor din familie să nu mă caute.

E căsătorită cu un alt bărbat, nu cu tatăl meu. Tata locuiește într-un sat. Mai vorbim. Discut cu verișorii mei și cu mătușa mea. Cu mama am vorbit o dată pe WhatsApp. Am pus câteva întrebări, dar nu mi-a răspuns. Am întrebat-o cum poți să vinzi un bebeluș și să trăiești apoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a mai spus Brandon.

 

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *